Târgu Mureş
29 Mar, Friday
14° C
TOP

Alina Manole în J’ai Bistrot

Sesiunea concertelor de toamnă în J’ai Bistrot începe cu un concert de excepție, unul cu Lună Pătrată!

Concertul serii de 30 sept  o aduce pe Alina Manole acompaniată de unul dintre cei mai buni pianiști ai clipei jazz românești, Raul Kusak, care împreună cu Ovidiu Condrea (tobe) vor da concertului acea vibrație care contează în ecuația stilului muzical pe care Alina Manole și-l revendică, cu multe argumente!

Ce îți vor pregăti acești artiști desăvârșiți? Vor alege acele scenarii care le plac, cele de dragoste, de amanți, de viață! Unele dintre ele se află pe albumele deja scoase, altele își așteaptă rândul în studio. Albumul Luna Pătrată nu mai există decât în casele celor care l-au cumpărat deja , albumul Dragoste în 3 își revendică sfîrșitul de tiraj… nou album  și-a adunat deja cântecele care acum sunt prezente în fiecare concert.

Experiența unui concert Alina Manole bulversează pentru că pentru fiecare dintre spectatori, sunetul muzicii este unul extrem de personal.

Nu, nu e folk, nu, nu e nici jazz, este doar o ecuație de poveste care trebuie încercată live.

Așadar, luni 30 septembrie, ora 19:30 în sufrageria J’ai Bistrot e concert!

Intrarea se va face pe cele două uși și te va costa 20 lei!

Rezervările se pot face la numărul: 0371 376 011

 

Post a Comment