Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

Artă pentru suflet, cu Bogdan Ota & Friends

Bogdan Ota este un aranjor muzical, compozitor, pianist, producător muzical și scenograf muzical român, care a devenit cunoscut în Norvegia, apoi și în România și ulterior în întreaga lume prin câștigarea concursului național norvegian de descoperire a talentelor.

Bogdan este unul dintre cele mai sonore nume din industria muzicală contemporană şi unul dintre artiştii români cu cea mai spectaculoasă ascensiune din ultimii ani. Fiecare spectacol al său impresionează la superlativ absolut publicul prezent, reușind de fiecare dată să facă din spectacolul său ceva de neuitat.

În seara de 28 mai 2014, începând cu ora 19:00 Bogdan Ota & Friends va susține un concert caritabil la Palatul Culturii, beneficiarul acestui spectacol fiind Spitalul Clinic Județean Mureș.

Banii strânși din cumpărarea biletelor la spectacol, în valoare de 100 lei,  dar și cei donați vor fi folosiți de către spital pentru a achiziționa 2 aparate – microscop specular (necesar transplantului de cornee), și moară de os și accesorii aferente (necesare obținerii țesutului osos ce va fi transplantat), în valoare totală de 30.000 euro.

Poți ajuta, cu orice sumă, făcând donație în contul RO 18 MILB 0000 0000 0476 7247 deschis pe numele Asociației Transilvane pentru Cultură.

În aceeași seară, în incinta Palatului Culturii, vei putea participa la o expoziție de obiecte de artă cu licitație, fondurile astfel obținute fiind destinate achiziționării aparaturii medicale menționate.

Invitațiile pot fi achiziționate de la distribuitori sau la nr. de telefon 0728-177.665 .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *