Târgu Mureş
25 Apr, Thursday
9° C
TOP

Avanpremieră – Semnale disperate către planeta Pluto

Semnale disperate către planeta Pluto” deschide a doua stagiune a Teatru 3G, 2018-2019!

Spectacolul „Semnale disperate către planeta Pluto” de Elise Wilk, regia Theo Marton, cu Roxana Marian, Laura Mihalache și Larisa Dobrin, va avea avanpremiera în data de 26 iulie 2018, de la ora 20:00, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Medievală.

Acesta este primul spectacol produs în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului „Terapie socială prin teatru contemporan”, implementat de Teatru 3G.

Un spectacol despre cum îngropăm adânc, în noi, unele lucruri.

Trimiți semnale către o planetă de gheață. Trimiți semnale către o planetă de gheață? Cum? De ce? Cum și de ce ai ajuns să trimiți semnale către Pluto?
Cum se face că nici prietenul tău, Igor, nu mai survolează planeta, cartierul, blocul? Și nu mai dă niciun răspuns de pe Pluto.
Cum se face că nu poți să-ți întrebi soțul care dintre voi s-a mutat pe o planetă de gheață? Și continuați să trăiți fericiți și continuă să-ți scoată, dimineața, iaurtul din frigider, înainte să te trezești, ca să nu fie prea rece.
Cum se face că fiul tău, despre care știi sigur că-i place să alinieze toate lucrurile – cartonașe cu fotbaliști, tăiței, pantofi – a dispărut ca-ntr-o misiune în spațiu? Și încă aștepți vederi.

Un spectacol despre strategiile prin care ignorăm realitatea. Despre frica de singurătate. Despre semnale disperate către o planetă de gheață.

Elise Wilk

Autoarea textului „Semnale disperate către planeta Pluto”, Elise Wilk, s-a născut la Brașov pe 29 iulie 1981. În 2008 s-a numărat printre câştigătorii concursului dramAcum5 cu  primul ei text de teatru, „S-a întâmplat într-o joi”. De atunci, textele ei au fost montate și prezentate în spectacole lectură în teatre din România, Italia, Elveția, Germania, Grecia, Franța, Austria, Norvegia, Rusia și SUA și traduse până acum în 10 limbi. O importantă parte din dramaturgia sa are ca temă universul adolescenților (Pisica verde, Avioane de hârtie, Exploziv, Crocodil, iHamlet).

Semnale disperate către planeta Pluto

Text: Elise Wilk

Distribuția:

Roxana Marian

Laura Mihalache

Larisa Dobrin

Scenografia: Bogdan Spătaru

Regia: Theo Marton

Intrarea la acest spectacol este liberă! 

Hai mâine cu noi la teatru! 😀

Post a Comment