Târgu Mureş
19 Mar, Tuesday
3° C
TOP

Booha Party, ediţia a doua :)

Despre Booha Party. Bazându-mă pe prima ediţie, nu am stat pe gânduri “oare să merg, oare să nu merg”, pentru că ştiam cât de faine sunt petrecerile lor.

Iniţial trebuia să se ţină la weekend, unde a fost şi petrecerea din martie, dar din motive independente de ei, pe ultima sută de metri, le-a fost interzisă organizarea acolo şi au fost nevoiţi să vină rapid cu o alternativă. Aceasta a fost sala ASA de pe strada Revoluţiei nr 5. Noul loc are un singur defect faţă de celălalt şi anume : doar o baie pentru fete şi una pentru băieţi. Au fost nişte cozi pe parscursul serii care m-au dus cu gândul la cozile de stat pentru lapte, de pe vremea comunismului. Pe bune, trebuia să anticipezi cu vreo jumătate de oră inainte cam când va trebui să mergi la baie, să nu rişti vreun incident neplăcut.

În afara de asta, organizarea la fel ca şi data trecută: profi, nu am ce să comentez. Acelaşi sistem cu jetoane la intrare (4 cocktailuri) şi bere fără număr. Am ajuns în jur de ora 11 (de data aceasta nu am mai riscat să mă duc la ora 10 şi să fiu singură) şi nu era chiar atât de multă lume. În final pe la 12 deja era plin şi spre surprinderea mea nu a fost înghesuială. Eu mă aşteptam să ne călcăm în picioare, dar asta doar pentru că am subestimat capacitatea sălii ASA.

Marele minus al petrecerii, de departe,a fost muzica: mult mult prea mult house. Când era Sauce la platane,  încă era ok  muzica, dar în rest nu puteam să schimb ritmul pentru că simţeam că e una bucată piesă muzicală fără sfârşit. Am cerut şi alte păreri, astfel că mi-am confirmat că nu e totul doar în capul meu. Cam asta a fost părerea colectivă, muzica nu a fost aşa ok ca şi data trecută. Norocul e că a fost “all you can drink party” şi nu s-a ţinut cont chiar aşa de mult de treaba asta 🙂 era mult prea turmentată lumea.

Pentru ca nu cumva să las vreo impresie greşită cum că nu m-am simţit bine, vă declar ca mi-am depăşit ora de plecare acasă cu o oră jumătate. Aşa că per total booha party rămâne la înălţimi. Am înţeles că la ora 5 s-a cam spart gaşca. Tare sunt curioasă dacă a mai rămas ceva în bar, pentru că eu am văzut că s-a băut, nu glumă.

Dacă aţi fost şi voi la petrecere, simţiţi-vă liberi să ne împărtăşiţi părerea voastră. Poate aveţi vreun alt unghi. Concluzia mea finală e că deşi nu a fost la fel de ok ca şi data trecută, cu siguranţă şi următoarea petrecere va avea suficienţi oameni interesaţi.

Comments (3)

  • Virgilescu

    A fost foarte tare party ul dar si eu am auzit k cel din martie a fost mai fain. La baieti au existat 3 toalete. Pe langa cea traditionala, unii utilizau si chiuveta, iar altii mai curajosi (k a fost destul de frig) se descurcau si in curtea interioara! Cat despre bautura, la ora 4 aproximativ, s-a baut si ultima bere! Per total, great party – muzica (in afara de Sauce care ne-a tinut in priza)

    reply
  • Imi pare bine ca Booha college party are un renume si in Targu Mures.
    Un rezumat scurt, prima data a fost vorba ca se va tine in acelasi loc ca si data trecuta [martie 2012, complex weekend].
    Dar din cauza mafiei locale si mitei, a picat locatia respectiva chiar cu 24 de ore inainte. Iar asta ne-a bulversat putin. Nu am mai reusit sa facem un bairam la nivelul petrecerii trecute, loc de desfasurare pentru jocuri samd.
    Dar tot a fost fain si oamenii s-au simtit bine.
    Next time, bigger and better.
    Titus, organizator, booha college party.

    reply

Post a Comment