Târgu Mureş
19 Mar, Tuesday
-0° C
TOP

Cerere deschisă către toate localurile din Mureş #colectiv

Au trecut deja câteva zile de la coşmarul numit #colectiv, şi în loc să se calmeze spiritul meu, mai tare se agită. Simt ca sistemul stă să învingă şi de data asta şi sunt legată de mâini şi de picioare…dar nu şi de gură.

Îmi vine să urlu cât mă ţin plămânii, dar momentan am numai scrisul pe post de armă.

Îmi vine să urlu pentru că eu sunt unul din consumatorii de artă precum cei din #colectiv. Am promovat şi încurajat  nenumărate evenimente de acelaşi gen, eu şi mulţi din Mureş şi evident că ne regăsim printre cei care au ars acolo, au ars pentru că iubesc muzica live, concertele şi susţin prin prezenţa la concerte această artă.

Cu Claudiu Petre am petrecut anul ăsta la Blaj Alive şi la Sziget, aşa că mă simt responsabilă să fac un articol prin care să somez toate cluburile din Mureş care organizează concerte şi petreceri, să îşi revizuiască localurile şi sistemele impotriva incendiilor. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple.

În ţară câteva cluburi au început să faca asta, pentru ca au luat personal tragedia şi pentru că #impreunarezistam. Patronul clubului Expirat din București şi-a dat demisia, spunând că nu îşi poate asuma viaţa oamenilor. Un alt local din Bucureşti,Hangover intră în renovări, în Cluj, Boiler Club, un spațiu încadrat de autorități la cel mai mic nivel de risc în privința incendiilor, închide localul și inițiază un audit de siguranță. Administratorii unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din municipiul Iaşi, La Bază, au anunţat că îşi suspendă activitatea, pentru două-trei luni, precizând că au fost ignoranţi şi iresponsabili, întrucât nu au autorizaţie ISU, şi că viaţa oamenilor poate fi pusă în pericol.

În Târgu Mureş Clubul Office a dat startul la “verificarea respectării tuturor condiţiilor care ar putea afecta în orice fel siguranţa clienţilor şi angajaţilor noştrii”.

Aşadar cer deschis ca toate localurile şi cluburile să facă acelaşi lucru, să verifice siguranţa spaţiului,  să arate astfel că înţeleg că lucrurile trebuie să se schimbe. Din Mureş următoarele localuri îmi vin acum în minte şi le trec pe lista celor somate:

Old City Pub –

Hamac –

Jazz Club –

Subsolul –

Down Town –

Barock –

L’esquina –

Gallery Social Club –

Avi Cola – (despre care am citit că are pereţi din materiale de calitate, dar o verificare suplimentară nu strică)

Morpheus

Pe lângă acestea, oricare alt patron ar trebui să facă acelaşi lucru.

Vă mulţumim anticipat în numele tuturor consumatorilor pentru că puneţi siguranţa înainte de orice profit.

Iar pentru cei din #colectiv….să vă odihniţi în pace şi mă rog ca acest chin prin care aţi trecut să nu fi fost în zadar.

RIP

Comments (5)

  • Andi

    Eu as incepe cu Jazz, unde nu poti sa te misti de aglomeratie, nu poti respira de fum si in cazul unui accident deznodamantul ar semana probabil cu cel din Bucuresti (eu nu-mi amintesc de existenta altei usi de evacuare in afara celei principale).
    In plus, as striga RUSINE celor din Jazz, Dublin, si alte cluburi care in zi de doliu national postau anunturi de party-uri si petreceri…Respectul ar trebui sa fie mai important decat casa de marcat.
    RUSINE!!!!

    reply
  • Patron

    Draga Paula, nu voi tine cont de faptul ca ceri atentie profitand de o tragedie cand spun ca nu esti in masura sa atragi atentia asupra sigurantei oamenilor care merg in localurile mentionate de tine. E interesant si faptul ca abia dupa ce au murit 32 de oameni dintrodata tuturor le pasa de siguranta din baruri/cluburi.
    Stai fara griji, siguranta spatiului in care imi desfasor activitate a fost verificata de nenumarate ori inainte de tragedia de vineri seara.Totodata ma simt jignit ca sunt indirect comparat cu patronii inconstienti ai clubului colectiv. Siguranta e pe primul loc.

    reply
    • Carmen

      Da, chiar domnu’ “Patron” care este acest local in care totul este “sticla”? Unde sa venim sa ne distram in asa siguranta?
      Si da, colega mea Paula scrie aici de 4 ani asa ca…atentie? :)) Ma faceti sa rad!!
      @ Paul, bine ai spus!

      reply
  • Paul

    Patron, patron, da’ unde? Daca nu e secret…pentru ca daca spatiul tau este atat de ok, poate n-ar strica sa stim si noi care este…daca totul este asa cum afirmi, trebuia sa nu te ascunzi in spatele unui user name, si sa dai toate detaliile barului pe care il conduci.
    Iar articolul nu mi se pare deloc un strigat disperat de atentie, din contra, e perfect legitim. Da, uneori trebuie sa se intample o tragedie ca sa ne trezim la realitate. Nu e nimic rau in asta, din contra, din greseli invatam.
    Chestia cu verificarea si reverificarea barurilor si cluburilor…hai sa fim seriosi, stie toata lumea cum se desfasoara (daca se desfasoara) astfel de verificari…s-a si vazut de fapt la Bucuresti. Era mai ok sa spui ca ai facut TU tot ce se poate ca spatiul sa fie safe, nu ca ai trecut verificarile!
    De asemenea, ar trebui sa lasi si faptul ca te simti jignit la o parte. In fond, parca siguranta era pe primul loc nu???
    P.S. E amuzant cum unii aleg tonul defensiv al victimizarii cu prima ocazie care se iveste!

    reply

Post a Comment