Târgu Mureş
29 Mar, Friday
20° C
TOP

Coaste Picante la Casuța Bunicii

De ceva timp, eu cred că s-a cam terminat cu Tempo – Laci Csarda. S-a terminat în sensul că e doar un mit că se mănâncă bine… nu mai e de mult așa.  E scump și nu așa de bun…

Au și apărut multe alternative. Una dintre ele e Căsuța Bunicii, care are și potențial să ajungă pe primul loc. Eu personal merg destul de des, mai des decât în alte părți, că e ieftin și bun ca să zic așa iar coastele picante sunt deliciul oricărui pasionat de costițe de porc. Dar atenție mare că sunt picante. Costă vreo ~20 de lei porția cu tot cu garnitură dar sunt foarte bune.  Ca și bucătărie, sunt de departe cei mai buni în momentul acesta după părerea mea.

Diversitate, gust, foarte multe produse sunt făcute “în casă” de la pâine, la murături, porțiile sunt generoase și arătoase.  Un exemplu, aici e tochitură mureșeană dacă nu mă înșel.

tochitura mureseana

Singura problemă ar fi serviciile/servirea. Au poate cea mai slabă echipă de ospătari din oraș. Pe lângă faptul că uită non stop câte ceva, de la tacâmuri  până comandă, vorbesc mult și se poartă de zici că ne știm de o viață ne-am jucat în nisip împreună.  N-am o problemă cu atitudinea asta familiară dar am o problemă când vorbești mai mult decât faci. Spre deosebire de Tempo Laci Csarda unde servirea e 10 din 10 oricând la orice oră.

Ideea principală, dacă vreți mâncare tradițională, recomand Căsuța Bunicii dar grijă mare că nu-s cele mai bune servicii. Dimpotrivă. Și coastele sunt bestiale…

 

Comments (3)

  • Ovidiu Lucian

    Ai dreptate mancarea e excelenta. . .serviciile asa si asa. . .Dar Mihai eu astept sa lauzi si o mamaliguta. . .niste legume. . .ceva acolo, doar de porc?

    reply
  • La Tempo/Laci Csarda stateam cateodata si o juma de ora ca sa ne ia comanda, plus pana venea mancarea…lejer o ora. Am renuntat de mult sa mai merg acolo din cauza personalului, dar si a mancarii si lipsei de locuri.

    reply

Post a Comment