Târgu Mureş
29 Mar, Friday
20° C
TOP

Dăruiește din sânge

An de an, lună de lună Centrul Regional de Transfuzie transmite un semnal de alarmă. Lipsa donatorilor și necesitatea tot mai mare de transfuzii creează, în unele cazuri panică, tristețe și multe, prea multe griji pentru persoana dragă.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Transfuzii, în toată ţara se donează în fiecare zi aproximativ 1.500 de pungi de sânge, o cantitate extrem de mică în condiţiile în care numai în Bucureşti este nevoie de 1.000 de pungi zilnic. Din această cauză, în momentul de faţă mii de pacienţi sunt în pericol pentru că nu primesc cantitatea necesară de sânge.

Pe lângă faptul că poți salva până la trei bolnavi, ca donator de sânge ai un avantaj considerabil: efectuarea gratuită a unui set de analize în valoare de peste 500 de lei. Analize pentru starea ficatului, pentru detectarea unor virusuri precum cele hepatice, HIV, HTL, CMV care au frecvent o evoluție inițială fără simptome ducând la agravarea infecției fără ca cel infectat să știe că este bolnav. De asemenea, banala hemoleucogramă poate evidenția diverse tulburări cauzate de o gamă foarte largă de afecțiuni care, descoperite la timp, pot fi tratate cu succes.

Condiții pentru donare:

Poate dona sânge orice persoană sănătoasă cu vârsta între 18 – 65 ani, având documente de identitate valabile şi care îndeplineşte următoarele condiţii:
– Greutatea peste 55 kg
Să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni
Femeile să nu fie însărcinate sau în perioada de lăuzie
Să nu aibă / să nu fi avut următoarele boli: Hepatită B și C, TBC, Sifilis, Epilepsie, Diabet, Ulcer, Boli de inimă, Astm bronşic, Alergii.

Astfel ești așteptat și tu să salvezi viețile celor care au nevoie de sânge și să faci mai frumoase sărbătorile celor pe care îi vei ajuta cu tichetele primite.

 

Te poți înscrie la campania “Dăruiește din sânge” contactând organizatorii direct sau completând formularul din acest link!!

Pentru programarea donării, ești rugat să suni la numerele: 0748-237.046 – Ana sau 0744-585.813 – Sabina.

Cu câteva zile înaintea donării, unul din voluntari te vor contacta pentru confirmarea participării și pentru a programa ziua și ora preferată.

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, scrie aici !!

O campanie inițiată de Tineri Pentru Tineri – Mureș.

Post a Comment