Târgu Mureş
20 Apr, Saturday
11° C
TOP

EducaTIFF

TIFF Mureș prezintă:

EducaTIFF programul de educație cinematografică pentru copii și adolescenți, prin care tinerii cinefili nu doar vor viziona filme dedicate lor, ci vor avea pentru prima dată ocazia de a participa la ateliere de animație. O activitate chiar cool, nu 🙂 mi-ar plăcea să pot asista și eu la așa ceva, dar din păcate/fericire am depășit limita de vârstă.

Cinema Arta găzduiește:

SÂMBĂTĂ, 24 septembrie

  • Aventurile lui Nelly de la ora 11:00

Filmul realizat în mare parte la Sibiu spune povestea unei fete de 13 ani pentru care venirea în România devine aventura vieții ei. George Piștereanu, unul dintre actorii români din distribuție vine la finalul filmului pentru a povesti spectatorilor câteva din propriile aventuri din timpul filmărilor.

nellys-adventures-still

 

  •  Vezi să nu! de la ora 13:00

Filmul va ține publicul cu sufletul la gură, prezentând o poveste despre curaj, vise dar și despre prima iubire care nu se uită niciodată.Aventurile Laurei, una dintre puținele fete din Praga care practică parkour, sunt recomandate celor peste 15 ani.

in-your-dreams-still

 

DUMINICĂ, 25 septembrie

  • Societatea secretă din Orașul-Supă de la ora 10:30

Filmul în care Mari, un băiat de 10 ani, are la dispoziție 48 de ore pentru a găsi antidotul vrăjii care a pus stăpânire brusc peste oraș și îi transformă pe toți adulții în copii.

unnamed

  • Blanka de la ora 12:30

Filmul redă povestea unei micuțe cerșetoare din Manila care speră că va reuși să strângă suficienți bani pentru a-și cumpăra o mamă.

Cetatea Medievală găzduiește:

Ateliere de animație, organizate de EducaTIFF special pentru tinerii cinefili ( 7-14 ani) care vor să descopere sub îndrumarea unor specialiști noțiunile și tehnicile necesare realizării unui scurt filmuleț de animație. Grupați în echipe vor construi povești și personaje, vor filma și mai apoi edita materialul, realizând astfel mici opere cinematografice.

educatiff_ateliere_2

Atelierele, atât cele de sâmbătă cât și cele de duminică încep la ora 10:00, și vor dura aproximativ 4 ore. Realizarea unei opere cinematografice necesită timp, chiar și dacă se muncește în echipă. 🙂

Numărul participanților este limitat deci micuții artiști care doresc să realizeze scurte filmulețe de animație trebuie să se înscrie până în data de 20 septembrie, printr-un email trimis către Ramona Șărbu la adresa ramona@tiff.ro .

TIFF Mureș pregătește pe lângă numeroase proiecții de filme și întâlniri cu personalități din  lumea cinematografiei, concerte, masterclass-uri și alte surprize. Fie că ești mic sau mare te invităm alături de noi la Festivalul Internațional de Film Transilvania în perioada 23-25 septembrie. 🙂

Post a Comment