Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Training de dicţie, voce şi oratorie cu Andrei Ţigănaş-Ediţia 2

February 15 @ 6:00 pm - 8:30 pm

Vrei să știi cât de importante sunt vocea și dicția în situațiile în care trebuie să fii persuasiv? Și care este rostul vocii pentru a convinge?

Ei bine, avem o veste bună pentru tine. În cazul în care ai ratat trainingul din noiembrie, Andrei Țigănaș, împreună cu echipa JCI Târgu Mureș, te invită la cea de-a doua ediţie a Trainingului de dicție, voce și oratorie. În cadrul lui, se vor analiza cele mai comune 4 greșeli de vorbire: dicție, volum, înălțimi și respirații.

Ne adresăm în special tinerilor între 25 și 40 de ani – antreprenori, celor care lucrează în vânzări și/sau sunt activi în comunitate, de asemenea, și persoanelor cu o vastă experiență profesională sau angajaților corporate pe poziții de conducere.

Trainingul se va ține la Hotel Arena (Str. Tamás Ernő nr.1) în data de 15 FEBRUARIE 2018, de la ora 18.00. Durata: 2 ore și 30 de minute.

Taxă de participare:
• 25 de lei – Early Bird (pentru cei ce se înscriu până LUNI, 5 FEBRUARIE inclusiv)
• 40 de lei – Preţ întreg (pentru cei ce se înscriu după data de LUNI, 5 FEBRUARIE)

ATENŢIE! Locurile sunt limitate!

Înscrierile se fac accesând link-ul :
https://goo.gl/forms/rLv9TbYDWgSKZB283

Details

Date:
February 15
Time:
6:00 pm - 8:30 pm

Venue

Hotel Arena
Strada Tamas Erno nr. 1
Targu-Mures, 540307 Romania

Organizer

JCI Târgu Mureş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *