Târgu Mureş
29 Mar, Friday
16° C
TOP

Festivaluri – Tîrgu Mureş când?

Fiind fără stare după ce jumătate din vară am învăţat şi am pierdut cam tot ce înseamnă festivaluri şi concerte, odată ce m-am întors de la FânFest, m-am şi apucat să împachetez bagaje pentru Bucovina Rock Castle.

Festival 100% moldovenesc, se desfăşoară tocmai în Suceava, la Cetatea de Scaun. Am bătut 300 km până în te-miri-unde (să nu vă mai spun că în te-miri-unde n-aveau nici duşuri!) doar ca să ascult şi eu nişte muzică bună live. Evenimentul, susţinut în mare parte (chiar şi financiar) de autorităţile locale e plin (surprinzător) de muzică bună – respectiv trupe (da, este posibil) puţin mai rock decât Vama, Iris, Holograf şi Voltaj…

Da, urlă frustrarea în mine pentru că până şi în Sighişoara, peste două săptămâni, la Festivalul Hameiului vin trupe într-un weekend câte nu vin în două luni în Tîrgu Mureş. Trupe rock, muzică bună, artişti rock chiar cunoscuţi. Iar la noi, Velea, Conectăr şi Voltaj.

Păi de ce? Or fi mai mulţi cocalari în Tîrgu Mureş decât în Sighişoara sau Suceava? În Suceava s-au strâns câteva mii de oameni pe parcursul celor patru nopţi, bere se găsea şi la doi lei, iar tricourile negre şi ţintele erau nelipsite. Frumoasă atmosferă, frumos peisaj. La noi de ce nu?

Şi nu, nu vreau Peninsula înapoi, oricum n-are nicio legătură. Oricum festivalul nu urmărea tocmai promovarea trupelor noastre (care sunt foarte bune) sau măcar a trupelor rock, în general. Oricum nu am văzut în ultimii doi ani la Peninsula, din 70.o00 oameni (haha, right) atâţia rockeri câţi am văzut la Suceava acum.

Dar un festival din ăsta mic, frumos, cu patru-cinci trupe pe seară. Nu cerem Metallica, nici Rammstein, cu atât mai puţin Nirvana, dar fericiţi-ne cu nişte byron, cu nişte Grimus, Luna Amară în loc de Alex Velea şi Direcţia 5. Să schimbăm puţin macazul că sunt sigură că nu voi sta în faţa scenei singură. Garantez.

În plus, Voltaj şi Iris cer mai mulţi bani, nu? Nu mai contează, las’ că încerc eu anul viitor. :))

În penultima seară au cântat Natif, Toy Machines, Grimus, byron, Luna Amară şi OCS. A fost cea mai reuşită seară. am descoperit două trupe foarte foarte faine – Natif (au fost în Office) şi Toy Machine. Mi-am reamintit că Grimus este o trupă care ştie ce înseamnă comunicarea cu publicul. Am ascultat cu drag Omul cu Şobolani, amintindu-mi de vârsta-mi de rebeliune (13 ani, cred?). Şi cu siguranţă mi-am dat ultimul strop de energie şi voce la concertele byron şi Luna Amară (au mai fost şi consecutive).

Tîrgumureşeanule, haide la concerte ! Renunţă la un pachet de ţigări într-o seară şi susţine puţinele concerte rock, cu muzică live care mai au loc în oraş (în Office, Jazz, J’ai Bistrot sau Saga). Cumpără-ţi bilet şi poate vom avea parte de mai multe concerte! Fă parte din public – fie că urli toate versurile, fie că te bucuri doar să auzi nişte muzică live. Sunt 15-20 de lei. 15 -20 de lei pentru un oraş cu mai multă muzică bună.

În plus, Tîrgu Mureş este un oraş mult mai frumos decât Suceava (cer iertare, dar e un adevăr) – doar un festival mişto ne mai lipseşte. Şi nu, Vâltoarea Mureşului nu mă satisface – deloc.

Post a Comment