Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

In Situ: Mircea Nicolae_artist talk

B5 Studio vă așteaptă cu mare drag și nerăbdare la un eveniment aparte și anume: In Situ: Mircea Nicolae_artist talk | Prezentarea arhivei B5 Studio. 🙂

Mircea Nicolae și-a dezvoltat practica de lucru cercetând structura economică și socio-politică a Bucureștiului. Prin intervenții anonime în spațiul public, el reflectă asupra consecințelor sociale ale consumului, legislației urbane și producției arhitecturale. În ultimele sale lucrări, Nicolae investighează identitatea urbană a unui oraș într-o constantă schimbare economică și culturală, fie prin aducerea spațiului public exterior în interiorul muzeului, fie prin intermediul unor serii de fotografii realizate cu ajutorul unei camere de mare format.

Mircea Nicolae, trăiește în București. I-au fost decernate Premiul Special și Premiul Publicului la gala „Future Generation Art Prize” în 2010. Expozițiile de grup la care a luat parte cuprind „Pink Caviar” la Muzeul de Artă Modernă din Louisiana, „Humlebaek and One Sixth of the Earth: Ecologies of Image” la Muzeul de Artă Contemporană din Castilla și León. În 2011 a expus în cadrul celei de-a 54 ediții ale Bienalei de la Veneția.

Ca parte a rezidenței sale la B5 Studio, Mircea Nicolae va susține un artist-talk și o prezentare subiectivă a arhivei, în urma lecturării documentaţiei şi a vizionării unei parţi a colecţiei de lucrări video.

Evenimentul va avea loc în data de 18.08.2017, începând cu ora 19:00 la B5 Studio. 

Seară plăcută vă dorim! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *