Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

Mica hămăceală

Hămăceală? A spus cineva hămăceală??

Da! Așa este! Cei de la Mica Hămăceală au văzut că tîrgumureșenilor le place să stea pur și simplu în hamace și să se relaxeze, mai ales când asta se întâmplă, vorba poetului, „la margine de codru des”. Dovadă este chiar Prima hămăceala din Târgu Mureș de acum două săptămâni.

În consecință, ei organizează Mica Hămăceală – Episodul 2 miercuri, 13.05.2015 de la ora 17:00 până pe la ora 22:00.

Cum poți să îți dai seama că ai nevoie de o „porție” de hămăceală? Păi…ai avut o perioadă de lucru mai intens la locul de muncă/nu ai mai avut de mult ocazia să ieși la iarbă verde/ai avut o teză nașpa zilele astea, care pur și simplu te-a secat de puteri? Dacă te regăsești cel puțin într-una dintre situațiile astea, atunci poți fi sigur că ți-ar prinde bine câteva ore de „atârnat” în hamac.

Aaa…zici că n-ai hamac? Nici o problemă! Tu vino cu o dorință arzătoare de a te relaxa și de a mai schimba o vorbă, două cu lumea de p-acolo, iar organizatorii se vor asigura că vei avea și tu un hamac în care să te „scufunzi”.

Locația este aceeași cu cea de data trecută, adică pădurea de deasupra centurii. Pentru a afla care va fi locația exactă, accesați următorul link: https://www.google.com/maps/d/viewer?mid=z6PK_15LdDz8.kfnW-jNxcwes

Hai și tu, și lasă-ți tot stresul acumulat în ultimele zile într-unul dintre hamace!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *