Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

Petrecere privată cu Guess Who

Am anunţat săptămâna aceasta că în cadrul Unifest urmează şi un concert Guess Who.

Am mai fost la concertul lui Guess Who acum câţiva ani când s-a ţinut în Apollo şi ştiam că poate să facă atmosferă. Atunci a venit cu Spike, acum era singur.

Am ajuns la ora 22.30 dar concertul a început abia pe la 1.00 a.m. Clubul Tineretului, unde s-a desfăşurat concertul, suportă o capacitate şi de 1000 de persoane, dar aseară combinaţia de loc şi pret (20 de lei din care 5 lei consumaţie) nu a dat roade şi s-au strâns doar vreo 200 de persoane. Nu ştiu să dau un verdict clar de ce nu s-a adunat numărul de persoane scontat, dar important e că Guess Who şi-a făcut datoria, a cântat pentru cei prezenţi şi a încercat să facă atmosferă. Urcat pe scenă, primele lui cuvinte au fost că ne aflăm la o petrecere privată şi abia acum aflăm :).

Lumea prezentă în faţa scenei a reacţionat acceptabil la imboldurile lui, au fredonat versuile, s-a dansat iar după 40 de minute în care a cântat toate piesele cunoscute inclusiv “Decât să minti”, a coborât de pe scenă şi that was that.

După concert artistul a stat “cuminte” la interviu. Au venit şi cei de la Stii TV cu cameraman şi tot tacâmanul iar apoi încărcat cu răbdare mi-a raspuns şi mie la întrebări. Mi-a plăcut politeţea din atitudine, nu tu fiţe, nu tu aere. Deşi recunoasc că aveam emoţii că am să fiu tratată cu mai multă aroganţă nu a fost deloc cazul. Am scos un interviu chiar drăguţ cu el, care va ieşi sub forma unui articol separat.

Cam acestea s-au petrecut la concert. Astăzi nu uitaţi de concursul de Miss, tot în cadrul Unifest, care va începe la ora 18.00 la Casa de Cultură a Studenţilor, intarea e liberă.

Poza e luată de pe pagina lui de facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *