Târgu Mureş
20 Apr, Saturday
-0° C
TOP

Pizzeria Quattro Amici din Sighişoara

Întâmplarea face că zilele trecute am avut drum până în Sighişoara, şi în urma unei decizii de moment, am hotărât să mâncăm o pizza. Ştiam de Quattro Amici, pentru că am mai mâncat acolo în trecut, dar acum, pentru că am această oportunitate, dau  vestea mai departe despre cât de bună e pizza acolo, dar şi serviciile.

După ce ne-a luat câtvea minute să ne decidem unde să ne aşezăm, moment haios de altfel, am primit meniurile. Ne-am decis asupra comenzii destul de greu. S-a hotărât unanim să luăm două pizza şi din gama diversificată de sortimente, într-un final, am optat pentru Prosciuto Funghi şi Hawai.

Nu cred că a durat mai mult de 10 minute până să vină comanda. Poate şi mai puţin. Sunt atât de rapizi, şi pizza e delicioasă, încât am ajuns să mă întreb de ce d-zeu la noi în oraş durează atât de mult să vină o pizza (şi nu era gol localul). Trebuie făcută o investigaţie în această direcţie, să dau totul în vileag :P. Pizza e chiar foarte bună, blatul crocant, poate că au exagerat cu şunca, în sensul că au pus prea multă, dar altceva nu prea este de comentat.

Localul în sine, nu m-a dat pe spate aşa cum au făcut-o produsele lor. Unu la mână, e ciudat faptul că au mobilier din două time zone-uri diferite. Unul mai rustic, iar celălalt futurist. Foarte probabil să fie în proces de redecorare, dar oricum, ar fi trebuit să aştepte până sosea întreg setul, nu să pună aşa de mântuială o masă cu scaune colorate printre scaunele buncii. Aş mai avea o critică de adus, şi anume faptul că deasupra “bucătăriei”, care apropo e la vedere, au o perdea de mătase, neagră, lucru care m-a condus instantaneu către un privechi. Pe lângă faptul ca e chicioasă din cale afară, e şi morbidă. Le-aş recomanda cu căldură să renunţe la ea, sau să improvizeze rapid altceva.

Acestea fiind spuse, pot doar să vă recomand, ca acum când zilele calde au venit, să vă angajaţi într-o plimbare spre Sighişoara, care pe lângă că e un oraş superb, are şi această Pizzerie, cu produse care nu cred că pot lăsa pe cineva indiferent.

Câteva poze aici. 

Post a Comment