Târgu Mureş
28 Mar, Thursday
16° C
TOP

Promoție la CARMINA BURANA

Teatrul Naţional Târgu-Mureş îți propune un spectacol eveniment. Joi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare, va avea loc prima reprezentaţie din acest an a spectacolului CARMINA BURANA de Carl Orff, scenariul, regia şi coregrafia lui Gigi Căciuleanu, scenografia Alina Herescu.

Prin “Carmina Burana” coregraful-regizor de origine română, Gigi Căciuleanu, propune în locul cunoscutei expresii „teatru-dans”, o nouă sintagmă, aceea de „Teatru Coregrafic”. Gigi Căciuleanu spune astfel că, în cazul teatrului-coregrafic, actorii sunt chemaţi să devină dansatori, să gândească şi să acţioneze în termeni coregrafici.

CARMINA BURANA este un proiect care include actori ai celor două companii ale Teatrului Naţional Târgu-Mureş (Liviu Rebreanu şi  Tompa Miklós) şi a fost realizat în parteneriat cu Universitatea de Arte din Târgu-Mureş.

În distribuţie: Monica Ristea, Diana Avrămuţ, Denisa Badea, Claudiu Banciu, Emilia Banciu, Kinga Benő, Attila Bordás, Rareş Budileanu, Ioana Cheregi, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Dávid Dabóczi, Alexandru Frânceanu, Costin Gavază, Ramóna Gecse, Giorgiana Ghergu, Veronika Gothárd, Cristina Holtzli, Cristina Iuşan, Anca Loghin, Delia Martin, Mihaela Mihai, Luchian Pantea, Arnold Péterfi, Ervin Ruszuly, Kálmán Attila Simon, Claudiu Ştian, Raisa Ştiopoane, Anikó Zaiba.

La această reprezentaţie, preţul unui bilet este de 6 RON, intrare generală!

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de luni până vineri, între orele 12:00 şi 17:30, la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (telefon 0265 261 420, 0372 758 230) sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri între orele 10:00 şi 16:00 (telefon 0365 806 865) şi online: www.biletmaster.ro 

Teatrul National Tirgu-Mures - Carmina Burana (5)

Post a Comment