Târgu Mureş
19 Mar, Tuesday
6° C
TOP

Reading is Healthy

Așa e de fain să vezi cum oamenii tineri din comunitatea locală lucrează în mod voluntar și concep proiecte din piatră seacă care aduc o îmbunătățire, fie ea cât de mică, a calității vieții orașului. Ne bucurăm de fiecare dată când vedem astfel de inițiative și le promovăm cum știm noi mai bine: în scris.

Vreau să vă povestesc câteva lucruri despre proiectul „Reading is Healthy”, operă a echipei de liceeni coordonate de Daniel Micliuc, elev la Papiu și amic de-al meu, și adus la viață cu sprijinul Fundației LEADERS. Pe cât e de simplă ideea proiectului, pe atât de necesară: e vorba de dotarea câtorva spitale din Tîrgu-Mureș cu cinci mini-biblioteci, asta cel puțin în primă instanță, dedicate pacienților tineri.

Nu e o idee revoluționară, dar încearcă soluționarea unei probleme cât se poate de reale în spitalele de stat: menținerea ridicată a moralului copiilor și adolescenților în mediul spitalicesc. Dacă până și un adult poate fi destul de ușor afectat de mediul monoton al camerei de spital, la tineri acest sentiment este mult mai accentuat, iar cartea este cel mai ușor mijloc prin care să te derașezi de ceea ce este în jurul tău și să pătrunzi lumi îndepărtate, fantastice.

Cu alte cuvinte, tinerilor pacienți li se oferă un bilet de evadare temporară din spital, bibliotecile fiind ca niște portale spre…Narnia, să zicem. 😉

Evident, orice proiect care nu este susținut de comunitate, moare. Sprijin instituțional au deja (Spitalul Clinic Județean Mureș și Biblioteca Județeană Mureș), dar la fel de multă nevoie au de sprijinul social. De aceea, echipa vă așteaptă joi, 12 octombrie de la ora 16:00, la dragul nostru local J’ai Bistrot, și sunteți mai mult decât încurajați să vă arătați susținerea donarea de cărți și/sau jocuri de societate adecvate copiilor și adolescenților. Acestea trebuie să fie în stare bună (🚫 pagini rupte/mâzgălite, 🚫 piese de joc pierdute/deteriorate). În schimbul donației e promisă o seară relaxantă întreținută de muzica unor artiști locali.

Promitem să vă ținem la curent cu modul în care vor decurge lucrurile în ceea ce privește implementarea proiectului. Nu de alta, dar suntem la fel de curioși ca și voi. 😀

FB Event

Post a Comment