Târgu Mureş
25 Apr, Thursday
9° C
TOP

Out din Mures:Restaurant Oscar, Iaşi

La una din întâlnirile noastre cu echipa outinmures, Mihai m-a cam luat peste picior cu toate check-in-urile mele de prin alte oraşe. Atunci mi-a şi sugerat să încep o nouă rubrică Out din Mureş, să fac şi eu ceva productiv pentru site, dacă tot mă plimb în stânga şi în dreapta prin ţară :).

Aşa se naşte această rubrică, Out Din Mureş unde voi recenza în stilu-mi caracteristic localurile a căror praguri le calc de-a lungul drumeţiilor mele. Poate vă vor fi de folos într-o zi, când veţi avea treabă prin zonele “celea” (vorbă împrumutată de la moldoveni).

Şi nu întâmplător am amintit de moldoveni, pentru că primul meu review vizează un local din Moldova, din capitala lor mai bine spus, măreţul şi frumosul Iaşi. Oscar, căci aşa se numeşte localul, este probabil cel mai cunoscut restaurant din Iaşi, pentru că înglobează două caracteristici iubite de noi românii : mâncare bună şi porţii mari.  De fapt porţiile sunt foooarte mari, imense aş adăuga. Aceasta le e si semnătura “restaurantul acela cu porţiile mari”.  Într-una din dăţile când am fost la Oscar, o persoană de la masă spunea că probabil atunci când au stabilit volumul unei porţii au adus un flămând, l-au pus la masă, i-au dat să mănânce până s-a săturat, apoi i-au mai împins mâncare pe gât până a căzut, iar apoi au ordonat dublarea cantităţii de mâncare şi aşa a rămas de atunci.

Restaurantul e foarte elegant, iar ospătarii sunt galanţi, cu papion şi i-am surprins cu mâna la spate :). Decorul e unul clasic având ca şi tapet catifea roşie, creând o atmosferă foarte plăcută. E recomandat să îţi faci rezervare, pentru că nu e sigur că găseşti loc seara, deşi capacitatea e ridicată.

Preţurile sunt măricele (nu mai mari decat la Trattoria), dar vorba aceea “dai un ban şi stai în faţă”. Aici dai un ban, dar pe lângă faptul că îţi fericeşti papilele gustative, aşa te saturi încât nu îţi mai doreşti să vezi mâncare până a doua zi. Am făcut şi nişte poze, pentru a veni cu dovezi, sper că reuşiţi să vă faceţi o idee.  În descrierea pozelor am lăsat şi comentariu cu felul de mâncare comandat.

Noi am fost 5 persoane, am comandat câte un fel de mâncare fiecare, iar unul din noi şi-a luat şi desert. Plata a fost aprox 170 de lei. Nici prea prea, nici foarte foarte. Dar ne-am săturat foarte bine.

Dintre felurile de mâncare, recomand cu încredere ciorba rădăuţeană şi pieptul de curcan cu sos de ciuperci. Yuuum, abia aştept să revin la Oscar. E un must pentru Iaşi.

Aveţi aici site-ul lor oficial, iar dacă vă pot răspunde la întrebări, nu ezitaţi să mi le adresaţi.

Poza featured e luată de aici.

Post a Comment