Târgu Mureş
29 Mar, Friday
14° C
TOP

Spectacole de operetă marca Teatrul Ion Dacian

Opereta este una din activităţie pe care îmi doresc să le bifez de mult timp. La Traviata şi Lakme sunt pe lista mea de to do-uri, iar cu toate că nu sunt prevăzute a fi jucate în viitorul apropiat la Tîrgu Mureş, anunş cu bucure alte spectacole. Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, vine la noi în oraş cu ocazia unui turneu Naţional, în cadrul căruia vor avea loc mai mult spectacole de operetă şi nu numai.

Programul evenimentelor include spectacole de operetă, musicaluri, gale, concerte şi activităţi pentru copii, care au loc la Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, Teatrul Ariel şi la Hotel President. Dacă sunteţi degustători de astfel de muzică, veţi fi bucuroşi să aflaţi că  în luna mai, timp de o săptămână vom avea în oraş spectacole unul si unul.

Programul activităţilor este următorul:

Spectacole

  • 10 mai, ora 19.00, Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş – „Silvia” de Emmerich Kálmán, operetă în două acte, regia: Kérenyi Miklós Gábor (KERO®)
  • 12 mai, ora 19.00, Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş – „Romeo şi Julieta” de Gérard Presgurvic, musical în două acte, regia: Kérenyi Miklós Gábor  (KERO®)
  • 14 mai, ora 19.00, Hotel President – Gala de Operetă „Viaţa e frumoasă”
  • 16 mai, ora 19.00 – Hotel President – „Paris, Mon Amour”, spectacol-colaj de chansonete, regia: Răzvan Ioan Dincă

Recitaluri şi concerte:

  • 11 mai, ora 17.00, Foaierul Teatrului Naţional Tîrgu Mureş – Recital Cvartet „Bella Musica”
  • 15 mai, ora 19.00, Hotel President – „Invitaţie la Vals”, concert de valsuri şi polci interpretat de orchestra Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, dirijor: Ciprian Teodoraşcu

Spectacole pentru copii: 11 şi 12 mai, ora 11.00, Teatrul Ariel – „Cocoşelul neascultător” de Constantin Ungureanu, operetă pentru copii, regia: Cristina Cotescu

Biletele sunt disponibile la casele de bilete ale sălilor de spectacol (Teatrul Naţional Tîrgu Mureş şi Teatrul Ariel), la Agenția de bilete de la parterul Palatului Culturii, în reţeaua www.eventim.ro şi la magazinele partenere din Tîrgu Mureş (Orange, Domo, Germanos şi Vodafone).

Vă spun sincer că mi-a crescut inima la cititul acestui anunţ. Sper să fie pe mărimea aşteptărilor.

Post a Comment