Târgu Mureş
29 Mar, Friday
15° C
TOP

Start Up Weekend, de ce vreau eu să particip

Eu am aflat prima dată despre Start Up Weekend de la nişte prieteni programatori din Cluj. Părerile lor erau oarecum împărţite, unii dintre ei sprijineau acţiunea, alţii o blamau, moment în care am decis să mă documentez, să dau şi eu un pronostic.

Aşa am aflat că întregul concept presupune o activitate de grup care simulează startul unei afaceri. Evenimentul ţine un weekend întreg, timp în care trebuie să îţi exploatezi atuurile la maxim. Acesta a fost punctul care mi-a atras atenţia. Pe scurt depăşirea limitelor, ieşirea din zona de confort şi mai ales autocunoşterea. După un astfel de weekend sunt convinsă că fiecare dintre noi am putea trage nişte concluzii în ceea ce ne priveşte: cât de bine ne integrăm într-o echipă, ce skilluri business sau nonbusiness avem, cât de bine funcţionăm presaţi de timp şi cum reacţionăm în condiţii de stres.

Eu personal vreau să particip la Start Up Weekend, pentru că vreau să testez pe propria-mi persoană tot ce am scris mai sus. Cred că omul îşi îmbunătăţeşte performanţele în timp şi numai după diverse experienţe. Nimeni nu se naşte învăţat, de aceea promovez implicarea în orice tip de activitate. În primul rând pentru că e foarte frumos sentimentul de apartenenţă (de ex: asta am învăţat eu de când sunt în OIM, ce important e să aparţii de un grup şi mai ales să observi cum evoluezi sau învoluezi într-un cerc); la un astfel de eveniment mai ai ocazia şi să faci networking, lucru esenţial pe lumea asta…este o vorba în limba engleză care spune că “it’s all about the people” şi ăsta e adevărul. Filosofia asta poate aduce multe beneficii în viaţa, dacă o înţelegi şi aplici.

Fără să vreau să mă mai lungesc, sper să ne vedem cu cât mai mulţi dintre voi la Start Up Weekend despre care puteţi citi mai multe aici aici şi aici. Evenimentul are loc în weekendul 24-26 mai şi se va ţine la  Universitatea Petru Maior. AMR  25 de zile 🙂

Poza e de aici.

Post a Comment