Târgu Mureş
20 Apr, Saturday
1° C
TOP

Sziget Festival – ziua 5

Ziua de vineri a fost cea mai saraca in activitati de pana acum. Dar incerc sa fac o sinteza cu ce am vazut noi ieri.

Am ajuns relativ tarziu, astfel ca Awolnation deja era pe Main Stage. Destul de putina lume la concertul lor si nici macar piesa Sail nu a reusit sa genereze un prea mare extaz. Pe scena mare a urcat apoi Kasabian, trupa care are destul de multi fani, astfel ca au fost bine primiti de catre public.

IMG_5603

In fiecare zi la Sziget, la ora 19.00 in fata scenei mari are loc o petrecere tematica. Pana acum au fost petreceri cu baloane de sapun, petreceri cu stegulete, insa cea de ieri a avut cel mai mare succes, respectiv colour party.

Un fel de colour run, dar nu in pas alegator ci in pas de dans. Desi nu am participat activ la petrecere, nu mi-a fost greu sa inteleg ca lumea s-a distrat super bine si a apreciat aceasta initiativa. 90.000 de oamenii au participat la colour party, au ajuns pictati in toate culorile, generand o imagine de impact, o imagine ce reprezinta Sziget-ul super bine.

sziget festival color party untold

 

Photo Credit: Sandor Csudai

De la 9,30 a urcat pe scena mare Avicii, pe care am avut ocazia sa il vad si la Untold. Pentru ca nu m-a impresionat la Cluj, nu am dat mare importanta momentului, dar feedbackul publicului a fost unul chiar bun. Cred la acest concert a fost cea mai mare aglomeratie in fata scenei, astfel ca era imposbil sa te misti catusi de putin. Pe langa asta, la final am auzit pe cineva spunand ca i-a placut atat de mult, ca biletul si-a meritat banii si doar pentru acest concert.

IMG_5635

Inainte de ultima prestatie a serii, am luat iar la pas insula, si am ajuns la o scena unde o orchestra canta muzica de opera. De fapt momentul era o lectie de dirijat,  interactiva cu publicul. Orince isi dorea putea sa urce si sa incerce sa conduca o orchestra. A fost cel mai frumos moment al serii mele. E minunat cum la un festival asa de mare, gasesti mereu ceva dragut si surprinzator.

Ultima parte a serii am inchis-o cu Gramatik. Desi nu e exact genul meu de muzica, ca si observator am inteles ca publicul a fost multumit.

IMG_5671

Ziua de ieri, a fost prima zi in care festivalul a avut casa inchisa, astfel ca toate biletele puse in vanzare s-au epuizat. Intuiesc ca si astazi va fi la fel, avand in vedere ca din line up fac parte Major Lazer, urmati de Kings of Leon.

Sa inceapa ultima zi de nebunie!

[AFG_gallery id=’22’]

Credit Foto: Dorin Bonta

www.dorinbonta.ro

Post a Comment