Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

Târg dedicat ONG-urilor

Acţiunile caritabile întreprinse de ONG-uri mi se par admirabile. Eu mă bucur mult când am posibilitatea să ajut un al seamăn de-al meu, care poate nu a avut aceeaşi şansă ca şi mine. De aceea m-am şi înscris ca voluntar în ONG-ul Femeia Mileniului 3, asociaţie menită să ajute femeile cu o situaţie precară.

Pentru că nu sunt singura care simte astfel, au luat naştere de-a lungul timpului mai multe ONG-uri cu activităţi diverse. Ştiu că în Tîrgu Mureş sunt destul de multe organizaţii, dar nu ştiu exact care anume şi cu ce se ocupă. Pentru a se face lumină în sensul acesta, în perioada 11-18 mai se organizează un târg al ONG-urilor organizat de  Asociaţia Divers. Evenimentul poartă denumirea Târgul organizaţiilor neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”; acesta a ajuns la ediţia a XI-a, “având ca tematică centrală dezvoltarea rețelelor profesionale ONG în județul Mureș și a relațiilor cu posibili donatori”. Adică or să se strângă toţi reprezentanţii ONG-urilor mureşene pentru a-şi face cunoscut obiectul de activitate şi cauzele pentru care luptă.

Mi se pare o ocazie nemaipomenită pentru cei care vor să îşi aducă în vreun fel aportul în folosul comunităţii. E un târg unde poţi să mergi, să studiezi şi să alegi unde vrei să faci un bine…situaţie care nu se compară cu cerşeala care are loc pe străzi sau situaţiile acelea în care te simţi extrem de jenat când cineva vine şi te trage de mânecă să dai un leu pentru că sora bunicii e bolnavă sau mai ştiu eu ce alt eveniment neplăcut. Aici e vorba de cazuri reale pe care le poţi analiza şi chiar cunoaşte. Inclusiv ONG-ul Femeia Mileniului 3 va avea propriul stand la acest târg, sper să se alăture noi membre.

Deşi e ajuns la ediţia cu numărul 11, e prima dată când aflu despre acest eveniment. Dacă şi pe voi vă interesează, măcar să aruncaţi un ochi la standuri, sunteţi aşteptaţi sâmbătă 11 mai în Piaţa Trandafirilor începând cu ora 10.00. Acolo puteţi afla programul pentru întreaga săptămână. Fiind unul dintre cele mai importante evenimente ale anului din urbea noastră, vă recomand măcar în plimbare să mergeţi până acolo şi dacă încă nu v-aţi donat cei 2%, cu singuranţă veţi găsi o cauză spre care să îi direcţionaţi.

Poza e luată de aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *