Târgu Mureş
20 Apr, Saturday
2° C
TOP

Săptămâna aceasta sărbătorim Ziua Cartierului Tudor!

În perioada 1-6 aprilie, la noi în oraș se desfășoară prima ediție a evenimentului ZIUA CARTIERULUI TUDOR din cadrul Workshopului Internațional de Arhitectură și Urbanism IMPROVING TUDOR.

Celebrarea evenimentului va avea loc în Parcul Armoniei în ultima zi, sâmbătă, când se va desfășura expoziția de proiecte generate în urma workshopurilor Improving Tudor 2019, TudorDurabil 2015 și expoziția proiectului de diplomă al arhitectei Raluca Sabău, Cartierul Posibil, unde comunitatea va avea posibilitatea să discute pe tema proiectelor expuse.

Bazat pe mai multe activități, proiectul se angajează să livreze propuneri sustenabile pentru cartierele și  blocurile „socialiste” și soluții creative de intervenție asupra fondului construit și spațiilor publice, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor.

Evenimentul este inițiat de Asociația UNDAVERDE ca o continuare a proiectului MNEMONICS care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția, 2018.

Timp de o săptămână, 30 de studenți și profesori de la Facultatea de Arhitectură „La Cambre Horta”, ULB din Bruxelles și de la Facultatea de Arhitectură, UTCN din Cluj-Napoca vor studia cartierul Tudor Vladimirescu și vor propune idei prin care se dorește creșterea gradului de conștientizare asupra problematicii cartierelor de blocuri socialiste – pe baza unor teme precum îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor cartierului și sustenabilitatea -, și vor căuta modele posibile de politici urbane dezvoltate în urma interacțiunii cu comunitatea. Într-un final, administrația locală ar putea folosi proiectele în strategia de dezvoltare a municipiului Tîrgu-Mureș.

Tema esențială a workshopului este viitorul cartierelor socialiste, iar studenții români si belgieni vor studia subiecte legate de sustenabilitate, performanță energetică a blocurilor, mobilitate, mixitate funcțională, spații verzi, imagine urbană, calitatea vieții și politici urbane pentru comunitate. Un obiectiv important în cadrul proiectului este identificarea de soluții pentru creșterea performanței energetice și reabilitarea arhitecturală a unui bloc tip de locuințe, printr-un studiu de caz. Acest eveniment implică profesioniștii, administrația locală și comunitatea în procesul de planificare urbană, pentru ca, la final, șă fie elaborată o broșură de proiecte, care va conține rezultatele dobândite în cadrul workshopului.

Sâmbătă, 6 aprilie, în incinta parcului, pe fațada unuia dintre blocuri, organizatorii propun amplasarea unei machete scara 1:1, o instalație temporară de arhitectură care sugerează modul în care s-ar putea transforma un BLOC ÎN VIITOR (locuințele își extind suprafețele cu terase însorite și înverzite).

De asemenea, proiectul MNEMONICS va fi prezent în cadrul Zilei Cartierului Tudor și invită comunitatea la joacă, iar artistul vizual Petre Căpriță, împreună cu elevii săi de la Liceul Vocațional de Artă Tîrgu-Mureș, așteaptă locuitorii să experimenteze împreună arta urbană între blocuri.

Evenimentul este organizat de Asociația Unda Verde în colaborare cu Facultatea de Arhitectură „La Cambre Horta”, ULB din Bruxelles și Facultatea de Arhitectură , UTCN din Cluj-Napoca.

Post a Comment