Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
2° C
TOP

Cătălin Bordea a livrat un show de calitate

Seara trecută a trecut cu bine, nu s-a întâmplat nicio extorsiune în vreo apă şi s-a ţinut spectacolul de stand up comedy cu Bordea.

La ora 8 fără un sfert mi-am luat în primire masa, iar show-ul care era programat la ora 9, a început abia pe la 9,25.

Numărul de persoane prezente la spectacol a fost în jur de 100. Stau prost cu aproximările aşa că m-am consulatat cu cineva şi aceasta e media asupra căreia am convenit. A fost plin de tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani, iar procentul de tinere domnişoare machiate (unele au cam exagerat cu fondul de ten, de ce fetelor??? de ce?? ) e undeva în jur de 80%. Am tras concluzia că Bordea are lipici la “femei bune”, aşa cum a zis şi el în timpul spectacolului, are fane care au declarat public că “l-ar rezolva”.

Cum ziceam, pe la 9,25 apare pe scenă un tip, care nu era Bordea, ci Cătălin Dumitru, un wanna be stand-uper care mai are muuuuuult de studiat. Eu cred că am râs doar la o glumă de-a lui, şi atunci am făcut-o din complezenţă, să nu se simtă prost. Pe scurt, chiar nu mi-a plăcut. Mi s-au părut banale temele alese de el şi extrem de previzibilă orice glumă. Faza cu Moise şi Isus care fumează iarbă, iar unul desparte marea şi celălalt umblă pe apă, e material de prostit copiii de clasa a 5-a, poate nici pe ei, şi eu trebuia să râd???  C’mon, mi-am simţit jignit simţul umorului şi inteligenţa. Tot ce pot să fac e să îi urez să mai încerce, că poate cine stie. În schimb am descoperit la un el şi un plus: îl ajuta timbrul vocal, ar putea să înceapă de acolo şi să îşi regândească programul.

Aşaaa, şi după numărul de 15 minute al lui Cătălin Dumitru, vine starul serii: aclamatul Bordeaaaa. Eu nu am mai văzut un spectacol de-al lui din 2010 şi tare m-am bucurat, pentru că setul de glume îmi era absolut necunoscut, astfel că m-am amuzat te-ri-bil. Am avut puţine momente în care să pot respira, pentru că omul era on fire. Un monolog excepţional de comic, de vreo oră şi 40 de minute. Şi-a meritat banii cu vârf şi îndesat (trebuie să fi muncit foarte mult să ţină minte atâtea replici, şi să nu se încurce aproape deloc).

Am avut aşteptări foarte mari de la el şi mi le-a îndeplinit. E un actor excelent, are toate calităţile necesare să facă singur spectacol. Mi-a păcut că deşi a folosit cuvinte obscene, nu a exagerat. Am plecat de acolo cu glumele lui în minte şi nu cu imaginea tuturor organelor genitale posibile (spun asta pentru că se întâmplă în unele show-uri să fie aşa). Mi-au plăcut temele din coditian alese de el şi presărate cu mult umor.

Bordea are succes pentru că e autentic, nu lasă să se observe nicio fărâmă de falsitate. Când vorbeşte de bunica lui (mamaie), simţi efectiv căldura şi apropierea dintre ei. Parcă o şi vedeam pe bunicuţa lui simpatică cum îl apostrofează “Cătăline, să nu uiţi mamă de unde ai plecat”. Are darul de a-ţi picta în minte imagini atât de vii, modalitate prin care te apropie de el şi te face să îl indrăgeşti.

Ar fi multe de spus despre el, dar nu am cum sa recreez atmosfera de la show. De aceea, celor care au lipsit aseară le recomand să nu le mai scape data viitoare. Eu m-am deconectat total, şi m-am simţit excelent.

Mulţumesc Bordea. Dacă râsul prelungeşte viaţa, eu aseară cu siguranţă am câştigat vreo lună de zile.

PS: mare mare fail din partea celor de la Saga. Mi s-a părut inacceptabil ce s-a întâmplat la final. Pe terasă am fost vreo 100 de oameni şi nimeni nu dorea să meargă la baie în timpul show-ului pentru că era foarte interesant, astfel că la sfârşit s-a creat o coadă de aproximativ 25 de minute. Nu se poate ca o terasă cum se vrea Saga să aibă O singură BAIE şi aia să fie COMUNĂ. Şi aşa se ştie că fetele stau mai mult… atenţie mare la acest detaliu.

 

Comments (1)

  • mie mi-o placut c\glumele cu curve ale lui catalin dumitru: un fel de jenibil… am vrut sa-i zic zsicea ca platea 100 de lei la curve, pentru ca e reducere pentru handicapati.:))
    si faza ca el nu poate sa aiba o relatie cu femeie mai lunga de 2 luni, pentru ca nu-i ajung banii de curve mai mult. na in fine prost , varza, vai de pula lui.

    reply

Post a Comment