Conceptul de StartUp Weekend l-am aflat mai demult, atunci când nişte prieteni au participat în Cluj. Dar niciodată nu ai cum să înţelegi cum e un lucru până când nu eşti în mijlocul acţiunii. Acum pot să spun că ştiu cum e şi recomand cu căldură oricărei persoane, business sau nu, să participe. E una din cele mai frumoase experienţe de până acum, sper să nu fie şi ultima de acest gen.

Nu are rost să mă apuc să vă spun cronologic ce s-a întâmplat, asta se poate afla pe siteul lor sau pe pagina lor de facebook. Vreau să descriu puţin sentimentele care m-au încercat, acestea merită spunse într-adevăr în ordine cronologică pentru că acele momente nu pot fi redate în poze  sau filmuleţe.

Primele ore după ce ne-am format ca şi echipă (am fost cei mai uniţi…şi asta nu o spun eu…ci ni s-a spus din mai multe surse) au fost marcate de un entuziasm ezitant. Era frumos proiectul pe care ni l-am ales (platformă pentru ONG-uri) dar nu aveam nici o idee ce vrem să obţinem, care să fie finalitatea. Am început prin a ne pune câteva întrebări, iar apoi am centralizat răspunsurile. Asta a fost câteva ore. Întrebări şi răspunsuri, nimic concret. A doua zi de dimineaţă entuziasmul era la cote ridicate. Abia aşteptam să văd ce e de făcut, cum începem, ce urcăm pe platformă…toate astea până când au venit mentorii să ne dea sfaturi. Aşa bine am fost dirijaţi că cei “n” mentori ne-au ghidat spre “n” drumuri…iar undeva la ora cinei noi toţi cei 7 membrii aveam păreri diferite, baterii terminate…proiect în aer. M-a cuprins o descurajare…nu vedeam cum am putea avea vreo prezentare, cum am putea să ajungem la un consens, iar atunci leaderul nostru a zis STOP JOC. Ne-a îndrumat spre sala de mese iar apoi o oră pauză totală, ieşit în oraş şi aerisire cerebrală, timp în care nu am avut voie să vorbim despre proiect. A fost o oră de plimbare prin centrul oraşului…oră în care pentru prima dată am început să vorbim despre noi, membrii echipei. Până atunci eram axaţi exclusiv pe muncă. Ora aceea a fost foarte bine venită, ne-am sudat şi mai bine ca şi echipă şi am revenit (după ce am fost daţi dispăruţi) în biblioteca UPM. Cu alt suflu, deja simţeam că ne reîncărcăm pozitiv cu toţii. Atunci a venit Frédéric Lasnier, unul din mentori, la noi la masă şi cu doar câteva întrebări ne-a pus iar pe roti. De acolo înainte nu a mai fost cale de întoarcere. Comunicam parcă telepatic în cadrul echipei, am decis că vrem acelaşi lucru în acelaşi mod şi am apăsat play. Asta era la 22.00 sâmbătă seara. Duminică de dimineaţă şi până la ora 17.00 nu am făcut altceva decât să fim asemenea furnicilor. Toţi o grăunţă aici la marketing, alta la vânzări, alta la design şi content. Nu am pierdut nici o secundă, sentimentul principal fiind de nerăbdare să lansăm prototipul. La 16:56 a fost trimisă, după multă trudă, prezentarea iar la 17.00 a fost tăiat netul.

Partea de final a fost un amalgam de sentimente…în primă etapă emoţii pentru cel drag. Atunci când colega noastră a susţinut prezentarea, eram asemenea unui părinte care îşi urmăreşte copilul la grădiniţă, să nu greşească poezia. Încercam să îi şoptesc câte un cuvânt atunci când simţeam că are vreun lapsus. Dar nu a fost cazul prea mult, prezentarea a ieşit excelent urmată fiind de felicitări şi îmbrăţişări de grup. Din nou plimbare cu echipa (ce vreau să subliniez e că pe întreg weekendul noi 7 nu ne-am separat decât noaptea la somn). Momentul premierii a culminat pentru noi când ne-am auzit numele NGO CONNECT, locul 3. Cu toţii am răzbucnit într-un strigăt de bucurie şi îmbrăţisări. Ne era apreciată munca şi recunoscut potenţialul. Toată premierea mi-o amintesc aşa în reluare pentru că sângele îmi pompa în organisim cu o viteză încredibilă. Adrenalina rulează, trebuie să recunosc.

Am încheiat cu o petrecere pe cinste unde am dansat, cântat şi bucurat împreună, tot noi, aceeaşi echipă minunată (foto). Pentru noi premiul 3 a fost echivalentul premiului 1. Nu mai conta cifra, recunoaşterea a fost mai mult decât am sperat. Vreau să mulţumesc echipei, fiecăruia în parte în primul rând pentru că sunt nişte oameni f buni şi calzi care au crezut în cauza noastră. Nu mă aşteptam să începem ca 7 străini (noi nu ne cunoşteam între noi şi suntem şi din 3 zone diferite ale ţării) şi să încheiem maratonul de 54 de ore ca nişte prieteni dragi.

Vă recomand să daţi rapid un seach pe google să vedeţi unde are loc următorul eveniemnt de acest gen. E minunat să fii înconjurat de aşa oameni frumoşi şi o energie atât de vibrantă. Felicitări celor din organizare. Lor le urez multă baftă pe viitor şi sper să auzim cât mai curând de un nou eveniment.