Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
2° C
TOP

Concertul lui Ami din Select Boutique Club

După ce am anunţat cu vreo săptămână înainte de concert că sâmbătă seara mă duc la concert Ami, m-am ţinut de cuvânt şi la ora 22.30 mi-am ridicat masa.

Este prima dată când calc în Select de când au renovat şi impresia generală e că s-a schimbat mult şi că e mai mare decât îmi aminteam eu. Capacitatea maximă  e spre 150 de persoane (eu spun asta ochiometric, nu stau bine cu aproximările, poate ar încăpea şi mai mulţi) şi sunt vreo 10 mese mari şi late, plus încă câteva mese micuţe.

Am ajuns, am comandat băuturile şi am aşteptat să înceapă concertul. Pănă să ajung a vă spune despre concert, nu pot să nu mă opresc pentru a sublinia cât de foarte elegantă este baia; mereu pun preţ pe acest aspect într-un loca (şi în Cream Cafe la fel am remarcat) l, aşa că dau un like Selectului la capitolul ăsta.

Mno… într-adevăr pe afiş nu era specificată ora la care trebuia să înceapă concertul, dar speram ca la un 12-1 să fie totuşi început. Nu a fost să fie aşa, Ami deşi era în local încă de la ora 11 jumate, s-a ridicat să cânte la ora 2 fără vreun sfert. Acuma nu vreau să fiu rea, dar oamenii de la două mese pur şi simplu au plecat sătui fiind să o tot aştepte, moment în care am văzut că vine  cu viteză, ia microfonul şi începe să cânte. A băgat Trumpet Lights, apoi nişte cover-urui, nereuşind prea tare să animeze atmosfera. Nu îmi dau seama dacă a cântat live sau nu, cred totuşi că a cântat peste o bandă, fiind mereu acompaniată vocal de un tip, care presupun că era şi unul din dansatorii ei.

Nu pot să declar că a fost un concert prea reuşit, a fost cum a fost, dar ca sfat personal: data viitoare a nu se mai aşteptata până dă somnul în tot publicul. Sau poate numai noi ardelenii închidem obloanele mai repede şi fata fiind obişnuită cu capitala, când  la ora aia abia se trezesc petrecăreţii, aşa credea ea că e bine să dea drumul la cântare. Eventual pe viitor mai multă atenţie la detalii :).

Comments (1)

  • nu e mai mare Select, e doar impresia ca e mai mare datorita oglinzii 🙂

    reply

Post a Comment