50 de ani fructuoşi la Teatrul Naţional
Stagiunea 2012-2013 este cea care marchează cei 50 de ani de activitate ai Teatrului Naţional din Tg. Mureş. Stagiunea va fi încheiată cu spectacolul Şcoala nevestelor, care se va juca în data de 23 iunie de la orele 19:00 în sala mare.
În acest an, pe lângă spectacolele “vechi” precum Cloaca, Mede/EA, Carmina Burana, Prah şi Căsătoria, publicul iubitor de teatru a avut parte de 6 premiere – Efectul Genovese, Amurgul burghez, Poveste irlandeză, Şcoala nevestelor, În carne vie şi Portughezul.
Schimbările s-au ţinut lanţ în Teatrul Naţional, iar în martie 2013 a fost inagurată cea de-a treia sală de spectacole – sala Parking, în care se joacă două spectacole şi au loc uneori concerte.
Totodată, pentru că Teatrul Naţional susţine multiculturalitatea, în fiecare lună spectatorii au avut ocazia să vadă câteva spectacole invitate din alte oraşe, respectiv din alte ţări.
Stilurile abordate în piesele alese au fost inedite şi variate, pentru toate tipurile de public – de la teatru dans, la teatru circ; de la teatru clasic la dramaturgie contemporană; de la comedii la tragicomedii.
Probabil că cea mai memorabilă experienţă din stagiunea 2012-2013 rămâne totuşi piesa Poveste irlandeză, care este definită simplu – teatru pentru toate vârstele.
Activitatea nu se opreşte, însă, nici măcar cu două săptămâni înainte de încheierea stagiunii. Astfel, vineri 8 iunie, va avea loc premiera piesei de teatru Contra iubirii. Aceasta va mai fi jucată în data de 9 iunie şi 11 iunie, în sala Parking, urmând să fie reluată în stagiunea următoare.
– Raita Olga Roberta