Out din Mureş: Peninsula ziua trei
S-a intrat pe linie dreaptă spre finalul Peninsula.
Pentru noi întreg festivalul a fost unul destul de relaxant, aşa că nici ieri nu ne-am stresat foarte tare. Am ajuns pe la ora 18.00 iar prima notă muzicală a fost ieşit din chitara Adei Milea, care a cântat împreună cu Bobo de la Fără Zahăr, o tânără domniţă şi încă un personaj cu pungă de hârtie pe cap (foto). La Bruno Wine Garden, unde a fost ţinută sesiunea muzicală, a fost plin. Oamenii stăteau pe jos, unul lângă celălalt, fiind cuprinşi de o stare generală de bine. Pozele făcute de al nostru fotograf surprind foarte bine energia.
De la Ada Milea am tras puţin pe dreapta în cortul cu jocuri de societate, unde împreună cu Mihai de la boardgamers.ro am învăţat un nou joc “Regele din Tokio”. Îmi place că am şansa asta să învăţ tot felul de jocuri şi joculeţe. Şi azi mi-am propus să acostez la cortul cu jocuri de societate, să văd ce mai este nou şi interesant. Ieri în ziua trei, Main Stage (sau Stain Maige cum i-am spus eu la un moment dat) a fost deschisă de Coma. În faţa scenei s-au strâns cam tot 500 de persoane cum a fost la Viţa de Vie. Nu prea am reuşit să mă concentrez la concert, de aceea am tras pe dreapta la o terasă în aşteptarea lui Marky Ramone’s Blitzkrieg.
Veteranul trupei The Ramons RAMONES a întârziat undeva în jur de 30 de minute, ceea ce a fost numai bine, pentru că au avut timp oamenii să se strângă în jurul scenei mari. Un concert frumos care, mai cam toate trupele internaţionale din această ediţie a Peninsulei, a strâns undeva în jur de câteva mii de spectatori.
Cel mai aşteptat concert (de mine cel puţin) a fost cel al trupei NOHA, care nu m-a dezamăgit, iar piesa “Tu Cafe” m-a împins într-un dans puternic, atât pe mine cât şi pe restul de 4000 (cel puţin) de oameni. Partea interesantă vine acum: înainte de festival am solicitat câteva interviuri private printre care şi cu NOHA. Nici în visele mele cele mai măreţe nu m-am gândit că voi primi aprobare pentru o trupă de talia lor….dar uneori e bine să visez…pentru că au fost de acord. Aşadar, aseară am fost în aceeaşi încăpere cu cei de la NOHA şi am realizat un interviu care va ieşi sub forma unui post separat, care va fi în engelză. La început eram emoţionată că nu voi putea duce la bun sfârşit interviul, dar cumva mi-au dispărut toţi fluturaşii din stomac şi relaxată total am purtat o conversaţie amicală cu Noise of Human Art :D.
După interviul NOHA, undeva în jur de ora 00.00, am aşteptat cuminţi să se facă ora 01.00, să înceapă concertul MODESTEP. Ce ne-a scăpat nouă cu desăvârşire este faptul că la ora 00.00 trebuia să înceapă concertul şi nu la 01.00. Partea ciudată e că atât eu cât şi persoanele de lângă mine am citit greşit broşura. Aşa că am cam ratat concetul Modestep, abia la ultimele 3 melodii am reuşit să ajungem şi să îmi fac o imagine. Trupa s-a comportat exemplar, în mijlocul fanilor m-am simţit cuprinsă de energie şi m-a surprins plăcut să văd că sunt în faţa scenei Kiss, din nou vreo 4000 de oameni.
Ultima parte a serii a fost pentru noi o promenadă prin complex, de la Miert PUB, unde am ascultat câteva coveruri cântate de o domnişoară, până la terasa Insomnia unde lumea ocupase toţi sacii călduroşi de şezut. Aseară mi s-a părut că a fost mai multă lume ceea ce e ok..dar nu destul.
Azi avem stand up comedy de la 14.30 cu Sorin Pârcălab, pe care nu vreau să îl ratez, aşa că am fugit încolo. Revin mâine cu ultimele impresii :).
omucu
ai jucat Regele din Tokyo si cu Laci de la http://www.stilmasculin.ro 😛
snakecharmer
the RAMONS? Jurnalistii lu’ peste prajit..pfff
paula
Imi zice bloggar, dar ms ca m-ai tras de maneca. voi corecta…si la faza cu no smoking orchestra…neatentia doar