TechDrive – KIDS LEARNING CODE
Susţin şi promovez evenimentele pro bono, care vor să aducă un plus valoare societăţii mureşene. Aşadar…
Creat de catre organizația non-profit Innodrive din Târgu-Mures, TechDrive este un program de 24 de saptamani initiat pentru a crește înțelegerea și apetitul copiilor către domeniul IT prin traininguri, ateliere de lucru și resurse e-learning. Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 si 17 ani.
Atelierele gratuite au loc bilunar și sunt menite să-i învețe pe copiii participanți mai multe despre dezvoltarea unei pagini web, a unui joc sau a unei aplicații. Scopul inițiativei este de a-i învăța programare într-un mod atractiv, prin proiecte interesante, demonstratii si prezentari fascinante ale unor invitați si profesionisti locali, de a aduce împreună copii cu aceleași interese, și nu în ultimul rând de a crea la final proiecte interesante. Fiecare modul aduce noi provocări, iar până la sfârșitul anului participanții vor câștiga încredere și abilități esențiale secolului 21.
Start: 7 februarie 2014 – Sambata: 10.00 – 13.00 (frecvența bilunară) – Locația: Restaurant ASTERI, Strada Poștei 1, Târgu Mureș
Pentru informații suplimentare și înscrieri vizitați site-ul www.techdrive.ro sau www.facebook.com/techdrive.
Pe această cale vreau să îi felicit pe cei de la Innodrive pentru iniţiativă, să le urez succes şi spor la treabă :).