Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Jazz Day Tour – Ola Onabule and Band

International Jazz Day Promo Tour aduce vocea soul-jazzului britanic într-un concert extraordinare în Tîrgu Mureș!

Reprezentațiile nigerianului Ola Onabule vor putea fi ascultate în data de 28.04.2015, ora 19:00 la Palatul Culturii Tîrgu Mureș și într-un all-star performance în cadrul Concertului de Gală al Zilei Internaționale a Jazzului la Cluj Napoca în data de 30.04.2015.

Cântăreț britanic de origine nigeriană, Ola Onabule, este în prezent vocea cu cea mai mare rezonanță a soul–jazzului britanic și va concerta la Tîrgu Mureș într-un turneu de promovare a Zilei Internaționale a Jazzului în România cu cel mai nou album al său “It’s The Peace That Deafens”.

Ola Onabule aduce cu el în premieră în România un band de excepție format din Villu Veski (saxofon, EST), Nick Flade (pian, DE), Joe Stoddart (contrabass, UK), Guido May (tobe, DE), Guille Hill (chitară, UK).

Ultimul său album este compus în totalitate de el și explorează rădăcinile sale nigeriene. Transpune muzical, cu o fermitate fantastică, paradoxurile și identitatea celor 2 culturi din care face acum parte, africană și britanică.

Ola este apreciat pentru spectacolele sale live puternic încărcate emoțional și este o prezență constantă în cadrul celor mai prestigioase festivaluri de jazz, săli de concerte și cluburi de jazz din lume (Montreal, Vancouver Festivalul International de Jazz, Edmonton, Victoria Jazz Festival).

Biletele la concertele Jazz Day Tour s-au pus în vânzare pe Biletmaster.ro și la casa de bilete a Palatului Culturii.

România celebrează Ziua Internațională a Jazzului sub patronaj UNESCO, alături de peste alte 200 de organizații și orașe de pe tot mapamondul.

Un concert pe care îl recomandăm cu drag!! 😀

Post a Comment