Campionatul de improvizație
Ai mai fost şi ţi-a plăcut? Vrei să mai mergi pentru că ”nu e niciodată la fel” şi de câte ori ai fost te-ai întâlnit cu buna dispoziţie, a cărei revedere ţi-a făcut foarte bine.
Miercuri, a XIII-a zi a acestei luni te invit să participi la cel mai îndrăgit spectacol al Teatrului Naţional, mie personal îmi place la nebunie să iau parte la acest spectacol atât fizic, fiind prezentă în sală, cât şi psihic interacţionând cu actorii 🙂
Deci poate 13.05.2015 îţi spune ceva, nu este o zi cu ghinion, aş spune mai degrabă că este ziua ta norocoasă pentru că de la ora 19:30, Sala Mică a Teatrului Naţional din Târgu Mureş găzduieşte o nouă reprezentaţie a faimosului “Campionatul de improvizaţie”.
Fără a mai lungi prea mult, acolo se vor juca şi vor juca Rareş Budileanu, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Mihaela Mihai, Ion Vântu, Georgiana Ghergu.
(Antrenor: Vlad Massaci, Antrenor secund: Mihaela Sârbu, Pianist: Zeno Apostolache, Regia tehnică: Stelian Mihai Chiţacu şi nu în ultimul rând regizorul Vlad Massaci)