Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

A 3-a edițieTIFF Mureș este deschisă de Oana Pellea

Trei zile pline petrecute alături de invitați speciali, filme în premieră, concerte și evenimente. Așa se anunță a fi cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) care va avea loc în Tîrgu Mureș în perioada 09-11 octombrie 2015!

Prima seară a festivalului nu trece fără a ne surprinde într-un mod plăcut aducând-o în fața publicului pe actrița Oana Pellea!

TIFF Mures cu Oana_pellea

Cu un program ce combină filmele românești cu cele maghiare recente, premiate la festivaluri, dar și cu producții europene și sud americane, TIFF Mureș își propune, la cea de-a treia ediție, să surprindă publicul local cu tematici foarte variate, abordate de regizori din generații diferite.

Din program nu vor lipsi filmele dedicate copiilor și adolescenților și nici scurtmetrajele din competiția oficială TIFF 2015!

Seara de 9 octombrie este dedicată actriței Oana Pellea, care va putea fi văzută de către spectatori în dublă ipostază. Actrița va fi prezentă atât pe scenă, în spectacolul “Vocea umană”, cât și pe marele ecran, în filmul “Stare de fapt”, în regia lui Stere Gulea.

Spectacolul pentru care Oana Pellea a fost nominalizată la Premiile UNITER 2012 va fi găzduit de Teatrul Ariel, în seara zilei de 9 octombrie începând cu ora 19:00.

De la ora 20:30 o regăsim pe actriță pe marele ecran, alături de Mircea Rusu și Dan Condurache în “Stare de fapt”, propunerea României la Oscar pentru categoria Cel mai bun film străin în 1997. La finalul filmului, care va fi proiectat la Teatrul Național Tîrgu Mureș, Oana Pellea va rămâne în sală pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul.

„Anul acesta, am inclus în program mai multe filme documentare, păstrând însă stilul eclectic al întregii selecții. Avem documentare care vorbesc despre povestea evreilor din România emigrați în perioada comunistă dar și unele cu teme din zona muzicală. Aproape toate filmele românești pe care le prezentăm vor avea cel puțin un invitat din echipa de filmare care să poată discuta cu publicul și să îi ofere o altfel de perspectivă asupra peliculei”, spune Tudor Giurgiu, președintele TIFF.

Partenerul TIFF-ului, J’ai Bistrot, va fi gazda proiecțiilor de scurtmetraj care vor rula în fiecare seară începând cu ora 20:00.

Pe lista locațiilor festivalului, alături de Palatul Culturii, Cinema Arta, Teatrul Național și Teatrul Ariel, anul acesta TIFF Mureș include și Casa de Cultură astfel apropiindu-se mai tare de viața studențească, de publicul tânăr.

Cu promisiunea de a reveni cu programul detailat pentru fiecare zi a festivalului, vă fac propunerea să bifați în calendar, și program, zilele de 9-11 oct.2015 pentru a fi spectator la TIFF Tîrgu Mureș 2015! 🙂

Stay tuned!

Post a Comment