Review Meniul Zilei Restaurant Maris
Una albă, una neagră. Un meniu mai puțin bun apoi un meniul zilei mai bun 😀
În această săptămână am ales meniul zilei la Restaurant Maris. Trebuie să recunoaștem că nu am mai mâncat acolo și că eram pregătiți pentru…aproape orice.
Dar a fost un meniul zilei bun. Acesta a fost compus din:
Varianta 1
- Ciorbă de pui a la grec
- Iahnie de fasole cu cârnați prăjiți.
- Salata de varză
- Desert
Varianta 2
- Ciorbă de fasole verde
- Șnițel de pui. Cartofi pai
- Salată de varză
- Desert
Variantă vegetariană
- Ciorbă de fasole verde
- Cașcaval pane. Salată de varză
- Cartofi pai
- Desert
Noi am ajuns la restaurant în jurul orei 15, oră la care varianta 1 nu mai era “pe stoc”. Așadar, la scurt timp, aprox două minute, o doamnă ospătar a venit și ne-a luat comanda. După ce ne-a fost prezentat întregul meniu, am ales varianta 2 și varianta vegetariană.
Pâinea, tacâmurile, oliviera au fost aduse la scurt timp iar în aprox trei minute au fost aduse și ciorbele noastre. Cantitativ multă, caldă potrivit, nu a fost grasă, bine condimentată, consistentă potrivit și aromată. Ne-a plăcut ciorba.
Debarasarea a mers repede, felul doi fiind adus în aprox cinci minute. Porția de cartofi pai din varianta 2 a fost cam săracă. Șnițelul a fost bine condimentat, nu uleios, potrivit prăjit și porția a fost destul de mare. Salata de varză ne-a ajuns, a fost suficientă. Cașcavalul pane a fost bun, bine prăjit, condimentat și suficient. Cartofii din această variantă de meniu au fost suficienți. Mâncarea din ambele variante a fost potrivit de caldă. Poate șnițelul putea să fie puțin mai cald…
Nu am așteptat mai mult de cinci minute ca masa să ne fie pusă la punct și am așteptat desertul. Acesta a fost reprezentat de către o bucată de prăjitură cu brânză dulce și stafide. A fost bună, proaspătă, nu seacă și suficientă ca porție. De apreciat că a fost un desert gătit, nu ambalat.
A fost un meniu bun, sățios care ne-a mulțumit. Meniul a avut și apă din partea casei dar nu ne-a fost oferită….
Restaurantul este mare, curat, nu miroase a mâncare, nu este muzică, atmosfera este plăcută. Servirea este ireproșabilă iar ospătarii politicoși.
Raportul calitate/preț este unul bun, preț/meniu este de 14 lei. Meniul are inclus desert, apă și pâine din partea casei. (Cereți apa dacă nu vi se dă!)
Vă recomandăm meniul zilei la Restaurant Maris și vă așteptăm cu păreri! 🙂
Meniul zilei pentru restul săptămânii îl găsiți accesând: meniulzilei.info
Poftă bună vă dorim!