La umbră și răcoare, feriți de zumzetul orașului, am stat la o poveste cu doi prieteni.

„Rebornii”, Bogdanii, bicicliresuscitorii sau oricum le-am spune, oricât de săriți din piste de biciclete ar fi, măcar preț de câteva vorbe tot i-am putea trage nițel pe trotuar la o poveste.

În primul rând, aparțin, cel puțin prin adresa maternității unde au venit pe lume, orașului Tîrgu Mureș. Asta în prima fază. Ok, poate și în a doua. După însă, lucrurile se complică.

Îndată ce termină liceul, Bogdan Greab și Bogdan Vrabie își dau drumul  într-un “montagnes russes” care, într-un mod întâmplător sau, cine știe, providențial, face în acești ani o buclă în Cluj Napoca. Acolo trăiesc, acolo acționează.

Acolo adorm și, de cele mai multe ori, acolo se trezesc. Brusc și cu ochii benoclați, cu siguranță de la atâtea seturi de spițe care le irigă irisul. O mai fac de multe ori în miez de noapte, cu palmele ieșite din piept și azvârlite tenace spre mușchiul cardiac al vreunei Ucraine. Masaj la torpedo sau repirație ventil la ventil. Vin la rând apoi alte exemplare. Ba Schwinn sau Staiger, ba Diamant sau Pegas.

Așa își înțeleg viața băieții ăștia. Una cu bicicletele a căror naștere (sau renaștere) o moșesc.

Reborn Bicycles înseamnă acum patru mâini, zeci de scule și câteva sute de piese vechi de biciclete care stau în tihnă prin atelierul lor așteptându-și încuviințarea la viață. Băieții decid asupra destinului acestor relicve, ei sunt îmblânzitorii de rugină. Ei bine, din dresura asta ies comori. Inestimabile. Mă rog, estimabile dacă vorbiți cu ei. 🙂

Îi găsiți într-una din clădirile din fosta platformă industrial Unirea din Cluj. Asta dacă aveți drum. Dacă nu, merge și pe facebook (site-ul rebornbicycles.ro e încă “în stadiu de pedală”, spun ei. Un picior și va porni în curând).

Burn Fat not Oil!

Poze de: Dorin Bonta și Vlad Cupsa