The Wine Book of Romania – Volumul II
Avem primul album, am participat la a lui lansare, mergem să îl luăm și pe al doilea! 😀
Iubitori ai vinului, vă invităm să descoperiți alături de organizatori și de Marinela V. Ardelean cel de-al doilea volum al ghidului celor mai bune vinuri românești!
După o primă ediție de succes, cu peste 6.000 de exemplare vândute, al doilea volum al ghidului, The Wine Book of Romania, se pregătește pentru lansare!
Lansarea acestuia va avea loc în data de 01.06.2017, la ora 17:30 la Hotel Privo!
The Wine Book of Romania este primul ghid bilingv al celor mai bune, celor mai selecte și speciale vinuri din România și din Republica Moldova, fiind o carte de vizită personalizată pentru industria vinurilor și un instrument util pentru promovarea lor în lumea întreagă.
Toate vinurile cuprinse în acest ghid au fost evaluate de un juriu format din experți internaționali: Rod Smith (Master of Wine – Franța), Paul Robert Blom (degustător internațional de vinuri – Olanda), Luiz Alberto (fondatorul comunității #winelover – SUA), Galina Niforou (Asociația Exportatorilor de Vin – Bulgaria), Jozsef Kosarka (președintele al Asociației Somelierilor din Ungaria), Maria Sofia Dare Biancolin (“Wine and More” – Germania), Elias Macovela (blogger de profi și activist al vinului – Portugalia).
În urma acestei evaluări, au fost descrise și clasificate 279 de vinuri, aparținând a 75 crame, 60 din România și 15 din Republica Moldova.
Hotel Privo este, și de această dată, gazda, organizatorul și susținătorul acestui proiect.
Prezentarea ghidului, de către Marinela V. Ardelean va începe la ora 17:30 iar de la ora 19:00 va începe cina gastronomică alături de autoarea ghidului și de somelierul Marius Danciu. Cine va cuprinde 5 course menu asociate cu o selecție de vinuri de top ale cramelor românești.
Pentru că numărul de locuri este limitat, sunteți rugați să confirmați participarea d-voastră la 0737.337.733 sau pe adresa de e-mail: loyalty@hotelprivo.ro
Vă recomandăm cu drag acest proiect, acest eveniment! Este unul cu aromă și gust deosebit, cu multă cultură și oameni deosebiți! 🙂