Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Airfield Festival – ziua 3

Sâmbăta a fost caracterizată de mult zumzet, asemeni unor albinuțe care zboară din floare în floare pentru polen, noi am zumzăit de la o scenă la alta, de la un artist la altul, de la un stil muzical la altul.

Am început ziua cu soare și mulți nori, dar mare căldură și am fost alungați de frigul de după ploaie. Scena care a deschis pentru noi ziua de sâmbătă a fost Nightowl cu muzică reggae, după care am fugit la Nighthawk și am tot făcut tur-retur între cele două scene.

Pe lângă multă muzică ziua de sâmbătă a avut și diferite activități precum

  • voley

  • bodypainting

  • linghișpir

  • zbor deasupra orașului

Activitățile noastre preferate au rămas însă concertele, chiar dacă a fost soare, vânt sau ploaie noi am fost acolo. Am dansat, am cântat și ne-am distrat la Dreadsquad, Psihotrop, General Levy, Raku, Gojira & Planet H, Dope DOD și Gorgon City, iar cât timp a plouat ne-am adăpostit dansând la scena Peacock.

Am încheiat seara la Gorgon City din cauza frigului care ne-a luat pe nepregătite și ne-a prins în mânecă scurtă, mâine însă o să plecăm echipați, dar totuși sperăm ca vremea să țină cu noi. 🙂

 

Post a Comment