Târgu Mureş
25 Nov, Monday
2° C
TOP

Stefan Bănica Junior, adus de primărie la Tg Mureş

Recent am aflat că în Tîrgu Mureş, există o ligă a liceelor la fotbal.

În acest weekend, se închie această ligă, care se află la prima ediţie, şi vor avea loc două meciuri, finala mică şi finala mare. Nu ştiu clasamentul liceelor la ora actuală, dar am fost informată, că finalul etapei va fi sărbătorit de primărie cu surle şi trâmbiţe.

Din motive necunoscute (mie), primăria a considerat, că cel care ar trebui adus să încânte publicul este Ştefan Bănica Junior. Departe de mine această judecata a lor, având în vedere că publicul ţintă al evenimentului, nu sunt oameni de 30+. Susţinătorii care vor veni la aceste meciuri finale, vor fi probabil elevii liceelor în cauză, şi dacă s-ar face un sondaj de opinie, care să reflecte trupa lor favorită românească, în momentul de faţă , cred că Ştefan Bănica Junior s-ar clasa pe un loc nefavorabil, poate puţin mai sus de Fuego, Ovidiu Komorinic sau Horia Brenciu. Asta e doar părerea mea personală.

Oricum, rolul meu este să vă informez, că duminică 25 martie, vor avea loc meciurile, finala mică de la ora 9, apoi finala mare de la 10, iar locul de desfăşurare va fi Sala Sporturilor, aka Sala Polivalentă. Tot aici, după premierea câştigătorilor ligii (mi-ar fi plăcut să fie a campionilor), va concerta unicul, inegalabilul Ştefan Bănica Junior, începând cu ora 19.00. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Sunt curioasă ce va ieşi din acest eveniment. Dacă cumva ajungeţi pe acolo, vă rog să îmi satisfaceţi curiozitatea, cu un comment şi/sau o poză. Vă mulţumesc anticipat.

Post a Comment