Romanian Time Attack Challenge – o nouă etapă la Transilvania Motor Ring
ROTAC 2019 continuă cu cea de-a cincea etapă a campionatului, revenind pe circuitul Transilvania Motor Ring pentru o nouă cursă de Time Attack.
Având în palmares experiența acumulată cu ocazia etapei anterioare, organizată pe renumitul circuit de Formula 1 de la Hungaroring, piloții se întorc la Târgu Mureș pentru a-și pune la lucru atât mașinile, în cea mai avansată versiune a lor de până acum, cât și aptitudinile acumulate în cursul sezonului.
Sâmbătă, 24 august 2019, începând cu ora 10:00, peste 40 de concurenți sunt provocați să se autodepășească în căutarea celui mai bun timp pe tură, în cadrul unei noi curse programate pe cel mai nou circuit din România.
În cadrul sezoanelor competiționale disputate până în prezent, ROTAC – Romanian Time Attack Challenge a adus laolaltă peste 200 de piloți amatori și profesioniști, la volanul unor mașini sport sau al unor automobile special dezvoltate, setând noi standarde de profesionalism și siguranță în organizarea competițiilor auto destinate tuturor pasionaților de motorsport.
Începând cu cea de cincea etapă, Kärcher România devine partener al ROTAC. Piloții aflați pe podium la sfârșitul cursei vor fi premiați cu produse Kärcher, lider mondial al furnizorilor de sisteme de curățare eficiente, economice și ecologice.
Participanții și spectatorii vor avea de asemenea la dispoziție un spațiu special amenajat în care vor putea testa soluțiile profesionale de curățare pentru casă, grădină și autovehicule.
Spectatorii se vor putea bucura de o diversitate atractivă a mașinilor protagoniste, acestea variind de la Toyota GT86, Mazda MX-5 sau Ford Focus ST în clasele mici, până la supercar-uri precum Lamborghini Huracan Super Trofeo, Porsche Cayman GT4 Clubsport sau Porsche 911 Carrera RS.
Cerințele minime de eligibilitate pentru înscrierea la cursele ROTAC sunt: vârsta peste 18 ani, permis de conducere valabil de categorie B cu minim 2 ani de experiență, folosirea unui automobil ce îndeplinește cerințele tehnice și de siguranță formulate de ROTAC, un extinctor uzual de 1 kg și achitarea taxei de participare.
Regulamentul competiției este disponibil AICI, iar oricine poate afla clasa în care s-ar încadra la ROTAC, folosind configuratorul disponibil pe www.rotac.ro/configurator.
Circuitul Transilvania Motor Ring a fost inaugurat la finalul anului trecut. Lungimea circuitului este de 3,6 km, iar complexul se desfășoară pe 36 de hectare.
Accesul se realizează pe un drum de acces special construit, iar anexele circuitului Transilvania Motor Ring includ parcări, 11 boxe, spații administrative, tribune, restaurant, depozite, centru medical și un centru de informare.
Capacitatea totală a circuitului este de 10.000 de spectatori, iar 1.500 de locuri sunt disponibile în tribune.
Accesul pentru spectatori la etapa ROTAC din weekend este gratuit.