Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-0° C
TOP
Festivalul Internațional Film O’Clock

Pentru iubitorii de cinema: Festivalul Internațional Film O’clock

Iubitorii de film au o nouă ocazie de a-și practica hobby-ul preferat. Festivalul Internațional Film O’Clock își propune să extindă dragostea pentru cinema și pentru ceilalți dincolo de orice granițe, iar prima sa ediție va avea loc între 27 februarie  – 3 martie 2021.

Selecția de filme și modul de desfășurare al festivalului vor fi anunțate pe acest site și pe pagina de Facebook Film O’Clock International Festival.

Evenimentul își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică. Lituania, România, Grecia, Egipt și Africa de Sud sunt țările aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică ce participă la prima ediție a festivalului, de anul viitor. De la Marea Baltică până în cel mai sudic punct al Africii, Film O’Clock aduce emisfera nordică și emisfera sudică împreună.   

Prin vizionarea simultană a filmelor, atât în săli de cinema aflate la mii de kilometri distanță unele de altele, cât și pe platforme de tip Video on Demand, precum și prin discuțiile cu invitați speciali ce urmează fiecărei proiecții, ce vor fi transmise concomitent în toate spațiile festivalului din țările participante și online pe platforma festivalului (www.FoC-IFF.com) – cinefilii, deși aflați în orașe, țări sau chiar continente diferite, vor petrece timp valoros împreună și vor împărtăși povești și emoții, dincolo de granițe.

Ce este Film O’clock?

“Film O’Clock este părticică din sufletul meu, e un proiect născut din multă iubire și respect pentru mine, cinema și umanitate în general, în care am investit multă energie și mi-am dedicat mult timp de pregătire. E un festival pe care mi-l doresc să îl văd crescând, pe care îl vizualizez ca având o viață lungă, separat de mine, cea care l-a inițiat, pentru că sunt convinsă de rolul său în lume. Cred și îmi doresc să fie mai mult decât un festival de film. O mișcare culturală, cinematografică și de socializare globală. Este nevoie de Film O’Clock. Este nevoie de o platformă în care să empatizăm cu semenii noștri prin artă, indiferent de colțul de lume în care ne aflăm, indiferent de cât de diferiți considerăm că am putea fi de ceilalți, și deci cumva aflați în lumi diferite. Cred că la nivel profund suntem atât de asemănători, iar diferențele ne îmbogățesc de fapt atât de mult viața. Ar fi păcat să nu privim partea frumoasă a diferențelor și să avem un dialog în acest sens. Avem nevoie de o platformă de susținere în căutările noastre de sens, de oameni cu care împărtășim aceeași dragoste de cinema, e nevoie de un bastion internațional al cinefililor, din nordul Europei până în cel mai sudic punct al Africii, într-o lume în care ne tot căutăm repere, iar valorile par tot mai greu de recunoscut.“

Mirona Radu, director Film O’Clock International Festival

Selecția filmelor din program este realizată de un comitet de curatori compus din cineaști din fiecare țară participantă, cu filme produse exclusiv în cele cinci țări, ale unor autori cu o puternică viziune artistică: filme curajoase, noi, lansate sau premiate în mari festivaluri ale lumii, și filme clasice, ce fac parte din moștenirea culturală a fiecărei țări participante în proiect. 

În mediul online vor fi organizate și două evenimente dedicate industriei cinematografice din cele cinci țări participante – în vederea lărgirii orizontului cultural și cinematografic și cu scopul cooperărilor viitoare – Restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului de filme și Posibilități de coproducție și cooperare.

Experiența de festival de film va fi una mult mai accesibilă, prin eliminarea costurilor cu călătoriile și a accesului exclusiv pe bază de invitație.  Filmele devin un mijloc de a comunica emoții și idei ce pot astfel să îmbogățească înțelegerea publicului despre sine și pe ceilalți. Conectarea diferitelor segmente de public din același fus orar, schimbul de filme și discuții urmăresc să insufle empatie și să lărgească o mai bună cunoaștere a unei țări despre o alta. 

Ca urmare, Film O’Clock International Festival cultivă o dragoste, nu numai pentru cinema, ci și pentru vecinii noștri din fusul orar, amintind de patrimoniul mondial, comun dar și divers, diversitatea culturală îmbogățind înțelegerea reciprocă.

Eveniment inițiat de Mirona Radu, profesionist în industria filmului cu o experiență de aproape 10 ani în producție și distribuție de film, precum și festivaluri internaționale, organizat de Creatrix Fama și Culture Reality.

Proiect co-finanțat de AFCN.

Parteneri: Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Artinii Production SRO, Skalvijos Kino Centras, Stranger Film, Lithuanian Short Film Agency, Next Wave DFFB, TIFF Unlimited, Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune.

Parteneri media: Music Channel, Hotnews, Agerpres, National Geographic, Spotmedia, Iqads, Romania Journal, Suplimentul de Cultură, Liternet, Observator Cultural, Zile și Nopți, The Institute, Iqool, Cinemap, AARC, filme-carti.ro, SMARK.

Post a Comment