Există piese în care poţi auzi efectiv artiştii cum zâmbesc în timp ce-şi cântă versurile. Sunt piesele celor care iubesc ceea ce fac – şi aceştia nu sunt foarte mulţi. Când am ascultat-o prima dată pe Alexandrina, exact impresia asta mi-a lăsat-o. Parcă şi sufletu-i râdea atunci când cânta. Vineri seara, în Saga, am aflat că într-adevăr aşa era.

Am ajuns în Saga cu o doză de scepticism, recunosc. Să pui bilet de intrare la un concert 30 de lei, în acest oraş, mi se pare o mişcare cam riscantă. Cu toate acestea, Alexandrina a reuşi să strângă cam 100 de oameni în public. Mesele erau pline, iar scaune au fost aduse încontinuu până când nu a mai fost posibil accesul la bar. Oamenii stăteau chiar şi aşezaţi pe jos în faţa pianului. Sunt aproape sigură că asta este definiţia unui concert de succes.

Alexandrina s-a aşezat la pian şi a început să cânte, fără să se lase deranjată de zgomotul făcut de cei din local, ştiind că odată ce va începe să cânte, se va face linişte. Aşa a fost. Prezenţa ei aparte, frumuseţea şi vocea ei clară au lăsat publicul fără cuvinte timp de mai bine de o oră. Şi da, zâmbeşte atunci când cântă.

Deşi ştiam că are o voce superbă, m-am “blocat” când am auzit-o live. E atât de naturală şi de calmă în timp ce cântă, încât ai crede că face ceva complet banal. Nu pot să spun mai mult de atât, pot doar să insist să faceţi tot posibilul să o ascultaţi live, la un ceai. Iar dacă nu, măcar pe youtube, pentru că este, într-adevăr o artistă.

Mulţumim, Saga. Mulţumim, Alexandrina. Superbă seară!