Târgu Mureş
31 Mar, Monday
9° C
TOP

”Canin” un proiect îndrăzneţ, inspirat de filmul Kynodontas la Teatrul Național

Regizorul Botond Nagy se află la prima colaborare cu Compania „Liviu Rebreanu“, unde va propune publicului un proiect îndrăzneţ, inspirat de filmul Kynodontas al iconoclastului cineast Yorgos Lanthimos.

”Tatăl, mama și cei trei copii trăiesc la periferia unui oraș. Casa lor e împrejmuită de garduri înalte pe care copiii nu le-au trecut niciodată. Ei cred că avioanele sunt jucării, iar zombii, niște floricele galbene. O singură persoană are voie să intre în acest univers carceral: Cristina. O fabulă radicală despre totalitarism, patriarhat și educație. Cu câteva tușe de umor grotesc servit la rece. O violență septică, în doze neașteptate ne racordează la realități pe care nu vrem câteodată să le percepem ca fiind reale, dar de care mass-media abundă.

Adaptare liberă după filmul Kynodontas din 2009, din perioada, sugestiv intitulată ”Greek – weird”, a cineastului Yorgos Lanthimos, premisele spectaculare propun recreerea unui spațiu ”aseptic” al unei distopii în care un tată de familie își condamnă familia la izolare perpetuă. Toate acestea printr-o distorsionare a realității care devine un construct artificial în care limbajul este lipsit de relația sa cu referentul, cu semnul lingvistic. Frica este motorul acestei reeducări silite, la domiciliu: frica de libertate, frica de cunoaștere, frica influențelor din cărți, din cultură, frica de iubire, de toate ”viciile” cu care exteriorul poate ”contamina” buna educație și moralitatea acestei familii.”

Botond Nagy

”Canin”, o adaptare liberă de Diana Nechit şi Andrei C. Şerban după ”Kynodontas” scris de Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou (regia Yorgos Lanthimos)

Distribuţia ”Canin”

BOKOR Barna – tatăl, Elena PUREA – mama, Loredana DASCĂLU – sora mare, Larisa DOBRIN – sora mică, Daniel SUCIU – fiul, Ale ŢIFREA – Cristina, Luchian PANTEA – directorul / dresorul / Frank Sinatra. Regia artistică: Botond NAGY; Scenograf spaţiu: Raul CIOABĂ; Scenograf costume: Ioana UNGUREANU; Adaptare şi dramaturgie: Diana NECHIT şi Andrei C. ŞERBAN; Muzică originală şi sound design: Claudiu URSE; Lighting design şi video: Cristian NICULESCU; Asistent regie / Sufleur: Laura MOLDOVAN; Regia tehnică: Laurenţiu BARNEA; Afiş: Raul CIOABĂ.

”Cinematografia regizorului grec Yorgos Lanthimos nu este extrem de accesibilă. Stilul său, care privilegiază alegoria ca formulă esențială pentru a surprinde scenarii catastrofice ale naturii umane, implică o serie de dezbateri care vizează, în principiu, pe de o parte, confruntarea individului cu Puterea, inclusiv cu structurile sociale totalitare, și, pe de altă parte, relațiile interumane mai degrabă animalice, lipsite de emoție, surprinse în scenarii (post-)absurde.”

Diana Nechit şi Andrei C. Şerban

Premiera a avut loc joi, 20 martie 2025, iar dacă nu ai ajuns la ea, mai ai 3 șanse pentru că următoarele reprezentaţii vor avea loc în data de 2, 3 şi 12 aprilie 2025.

Spectacolul conţine limbaj licenţios şi scene cu impact emoţional, de violenţă fizică şi psihică!

Spectacolul conţine efecte de fum care ar putea fi contraindicate celor cu probleme de astm sau cu afecţiuni respiratorii, precum şi efecte stroboscopice.

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta + 18 ani.

Biletele pot fi achiziţionate online de AICI!

Biletele în format fizic pot fi cumpărate la casieria de la Sala Mare a teatrului, de luni până vineri, între orele 09:00 – 19:00. Biletele pot fi achiziţionate şi începând cu o oră înaintea reprezentaţiilor, la faţa locului.

Consumă mai mult teatru, consumă-l că-ți face bine!  😀

Post a Comment