Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-2° C
TOP

Domnișoara Christina “vine”în J’ai Bistrot!

Am presimțirea că va fi cel mai reușit film al anului 2013 (din această categorie) !

Pe 2 noiembrie, seara când apare ceața, Domnișoara Christina vine în Tîrgu Mureș la premiera filmului ei de groază!

În speranța că îți voi stârni curiozitatea față de film, îți expun firul acțiunii!

 “Domnișoara Christina este un thriller psihologic, ecranizare a prozei fantastice omonime de Mircea Eliade.

Tânărul pictor Egor Pașchievici sosește împreună cu Sanda, iubita lui, la conacul ei de la moșie. Aici o cunoaște pe doamna Moscu, mama ei, și pe Simina, sora mai mică, precum și pe Nazarie, un profesor de istorie care face cercetări arheologice în zonă. Cele trei o venerează pe domnișoara Christina, sora mai mare a doamnei Moscu, ucisă în urmă cu 30 de ani în împrejurări neclare în timpul răscoalelor de la 1907.

Curând după ce Egor vede tabloul domnișoarei Christina, el se simte atras de ea într-un fel inexplicabil. Domnișoara Christina îi apare lui Egor în vis, dar nu numai. Ea este trezită misterios la viață prin ritualuri de doamna Moscu și Simina. Domnișoara Christina se îndrăgostește de Egor, în schimb Sanda devine din ce în ce mai bolnavă, iar boala ei pare să fie în directă legătură cu întruparea Christinei.
Nazarie are teoria lui despre domnișoara Christina. Cercetând spusele sătenilor, el crede că ea este un strigoi care bântuie locul.
Pentru a o salva pe Sanda a cărei stare devine critică, Egor se hotărăște să o înfrunte pe Christina.

Evenimentul este susținut de J’ai Bistrot care a oferit prin concurs 2 invitații duble la premiera filmului!

Dacă am trezit curiozitatea și pofta de suspansul în tine, nu îți rămâne decât să vii la film în seara de 2 nov. ora 19:00 la Cinema Arta!

Fii pe faza!!! Pregatim un concurs care are drept premiu o invitatie dubla la filmul din 2 nov! Revenim cu vesti!

Post a Comment