Focșani Blues Festival 2018 – Ziua 1
Sau Focșanigeles, cum îi mai zic ei acestui orășel. E frumos, pe bune. Merită vizitat.
Și pe lângă oamenii faini de-ai locului, mai au și festivalul ăsta: Focșani Blues Festival.
Muzica, simplu spus, e genială. Au adus în România artiști de blues de pe primele locuri ale topurilor internaționale: în ziua 1, suedezi, americani și britanici. Versuri, linie melodică, prezență scenică – tot ce îți poți dori într-un concert. Au cântat așa: Ben Poole, Nico Brina și Joe Louis Walker.
Ăștia da artiști. În sfârșit muzică bună, perfectă pentru un concediu.
Ca să vorbim puțin și despre echipa de organizare, peste 100 de oameni, voluntari, au pus mușchiul la treabă pentru a porni a treia ediție a festivalului. Impresionant. Știu. Și sunt și bine organizați; oameni faini, cu ochi de vultur, gata să sară în ajutor. Și ei îl au in frunte pe Andrei Popa, “lordul” voluntarilor. Din câte am povestit cu el, organizarea acestui festival ia o groază de vreme și oameni.
Vă așteptăm la anul, și de ce nu, chiar acum la scena din Piața Unirii, lângă Morcov (da, vă rog căutați pe google).
Urmează să înceapă concertele celei de-a doua zi, și sunt nerăbdător să merg. Serios, o idee inedită pusă foarte bine în aplicare. Și da, am pus și poze pe pagina noastră de Facebook. Click aici.