Târgu Mureş
28 Nov, Thursday
3° C
TOP

„LA PICCOLA BANDA” un spectacol al fanteziei, de Wolfgang König

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, ora 19.00, la Centrul  Cultural „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș, va avea loc premiera  musicalului „LA PICCOLA BANDA”, parte componentă a unui proiect  educațional-artistic de anvergură.

Proiectul, denumit „Punți culturale româno-germane”, este inițiat de Clubul ROTARY MARIS împreună cu  D-l Michael SCHNADT (director și fondator al Centrului de promovare a educației muzicale „Haus der Musik” din Hanau, Germania precum și al Institutului de formare și perfectionare Master of Art), iar la desfășurarea evenimentului de sâmbătă s-a colaborat strâns cu membrii cluburilor ROTARY TEKA și Rotaract.

Spectacolul  este pus în scenă în limba germană și este realizat cu aproape 100 de elevi din Tg. Mureș, de la Școala Gimnazială „Friedrich Schiller”, Liceul Vocațional de Artă și artiști instrumentiști de la Filarmonica de Stat Tg. Mureș.

Tîrgumureșenii au ocazia să se delecteze cu angajamentul artistic realizat de tineri talentați și de profesioniști care-i coordonează pe elevi, dorind să încânte publicul prin muzica, dansul și costumele de pe scenă. Aceștia sunt:

Regizor:

Rareș Budileanu, Teatrul Național Tg Mureș,

Dirijorii orchestrei:

Remus Grama – România, Michael Schnadt – Germania,

Conducerea corului:

prof. Emese Szasz,

Profesori coordonatori germană:

Claudia Grosu și Hoffmann Tilda,

Coordonatori soliști:

Carla Gliga,

Trozner Kincső,

Decor și costume:

Anca Loghin.

Tema acestui musical este fuga de realitate a Feliciei, personajul principal, într-o lume a fanteziei din visurile și viziunile ei. Felicia părăsește casa părintească și se refugiază într-un Palazzo, un palat vechi, spațiu care o transpune în lumea minunată a Epocii Renascentiste din Italia  – cu scamatori, muzicanți, dansatori. Dar acest vechi Palazzo este și adăpostul lui Massimo și al bandei lui – La Piccola Banda. Întâlnirile în vechiul Palazzo dintre Piccola Banda și Felicia,  împreună cu fanteziile ei, conduc la contraste între două lumi total diferite.

 

Protagoniștii sunt copii și tineri, între 8 și 15 ani – ei nu sunt profesioniști, dar joacă rolurile și interpretează instrumental cu multă seriozitate, pasiune pentru artă, pentru muzică, dans și actorie.

Toată trupa de teatru muzical  s-ar bucura  să aibă cât mai mulți spectatori, iar membrii cluburilor ROTARY MARIS, ROTARY TEKA și Rotaract fac toate demersurile pentru o vizionare și audiție plăcută, pregătind o seară interesantă și inedită.

Post a Comment