Târgu Mureş
28 Nov, Thursday
3° C
TOP

Local Farmers’ Market May

A treia vineri a lunii, poate vinerea pe care o aștept cel mai mult 🙂 care poate e și una din preferatele voastre, cel puțin în ultimii doi anii de când Atelierul de Prezentare PETRY organizează în curte un micuț târg cu produse locale.

Local Farmers’ Market este un târg tare drăguț unde producătorii locali și meșteșugarii vă așteaptă cu o gamă largă de produse locale și tradiționale. ”Standul” meu preferat este cel cu înghețată, unde găsești – cel puțin după părerea mea – cea mai bună înghețată din oraș, păcat că e doar o dată pe lună.

Dacă nu ai fost încă la acest târg ar trebui să faci cumva să-l bifezi pentru că e altfel decât celelalte organizate la noi în oraș pentru că este un eveniment unde oamenii construiesc relații și se împrietenesc.

Printre altele în cadrul târgului puteți achiziţiona produse sănătoase, locale cum ar fi brânzeturi artizanale și produse de carne, bijuterii care îți fură ochii, săpunuri parfumate, ceaiuri, condimente, etc. și să nu uităm de înghețată.

Vineri, 18 mai ai ocazia să descoperi că nu vorbesc prostii aici și că merită să treci pe acolo. Să ai o vineri cât se poate de frumoasă.

Post a Comment