O femeie fantastică la Cinema Arta
Regizorul Sebastian Leon ne aduce în premieră în România filmul O femeie fantastică.
Marina (Daniela Vega) este o tânără chelneriţă şi cântăreaţă aspirantă. E îndrăgostită de Orlando (Francisco Reyes), un bărbat cu două decenii mai în vârstă. Orlando moare pe neaşteptate şi, în loc să-şi plângă iubitul, Marina trebuie să înfrunte suspiciuni. Familia lui nu are încredere în ea. O poliţistă investighează dacă nu cumva a fost implicată în moartea lui Orlando. Fosta lui soţie îi interzice să vină la înmormântare. Marina este o femeie transexuală şi pentru rudele lui Orlando identitatea ei de gen este o aberaţie, o perversiune. Marina trebuie să lupte pentru a putea fi ea însăşi.
Îl puteți viziona începând de mâine, 8 decembrie la Cinema Arta.
Mai multe informații puteți afla pe site-ul Transilvania film.
Vizionare plăcută! 🙂