Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
2° C
TOP

Out din Mureş: Peninsula ziua patru

Am ajuns la Tîrgu Mureş şi trebuie să scriu articol despre ultimele impresii Peninsula 2013. În primul rând nu îmi vine să cred că deja a luat sfârşit şi că trebuie să intru în cotidan.

Aşadar, ieri ultima zi a început pentru noi cu numărul de stand up comedy al lui Sorin Pârcălab, număr pe care l-am ratat în proporţie de 70%, deoarece a început mai repede cu 20 de minute. La sfârşit am stat puţin de poveşti cu el.  Am râs bine pe seama faptului că Sorin e singurul stand-uper din România care are stalker cu fotograf 🙂 (joke).

Seara am revenit pe terenul din Valea Gârbăului şi am bifat aşa : concert Ţapinarii, care mie mi-au plăcut. De fapt mie îmi cam place tot ce înseamnă acoustic, aşa că dacă daţi peste vreun concert să îmi scrieţi. Între timp am mai dat o tură pe la cortul cu jocuri şi am învăţat Masques, joc pe care l-am şi câştigat (haha).

De la Ţapinarii am bătut încet drumul spre scena mare unde trebuiau să cânte Robin and The Backstabbers. Până să înceapă concertul, ne-am gândit noi că ar fi interesant să ne facem un tatuaj (temporar) cu sigla de la Jagger(aveau ceva promoţie), aşa în spiritul festivalului. Tatuaţi toată gaşca am ajuns în faţa scenei pentru concert Robin, care sincer nu a strâns prea multă lume. Ei şi-au făcut meseria cum  au ştiut ei mai bine, dar lume nu prea a fost, pentru că în general fesivalul a fost cam dezertat.  În fine, după concert a început să fie destul de frig, lucru care m-a speriat puţin, crezănd că nu voi rezista la ultimul concert al Peninsulei şi anume al celor de la Rotfront.

Din fericire nu a fost cazul, pentru că independent de frigul de afară, s-a creat o atmosferă in-cen-di-a-ră. Am dansat în continuu o oră şi ceva. Cei de la Rotfront (foto), pe care i-am văzut puţin şi anul trecut, reprezintă cea mai plăcută surpriză a festivalului pentru mine. Au făcut un show de zile mari şi asta pentru că sunt nişte artişti desăvârşiţi. În faţa scenei mari, acolo unde au cântat ei, s-au strâns nu mai mult de 500 de persoane, dar şi dacă erau 5 persoane nu ar fi făcut vreo diferenţă pentru ei. Noi toţi cei 500 am dansat şi cântat şi învârtit până la final…nu degeaba au onorat două din cele 3 bisuri frenetice.  Abia aştept să îi revăd în vreun concert, sunt minunaaaaţi. Imaginaţi-vă doar că la un moment dat, unul din vocalişti a sărit de pe scenă şi a început să danseze în mijlocul publicului. Cât de cool e treaba asta şi cât de dedicat trebuie să fii muzicii tale, să faci un asemenea gest. ROTFRONT RULZZZZ şi o spun tare şi răspicat. La sfârşit i-am rugat să facă două poze cu noi, unii au primit autograf, apoi am schimbat câteva idei despre festival…cum a fost anul trecut, cum a fost în acest an. După care i-am felicitat, le-am mulţumit şi cu zâmbetul până la urechi ne-am retras la garaj.

Am încheiat peninsula cum nu se putea mai bine. Am avut patru zile în care ne-am deconectat de tot şi bine am făcut.Vă spun sincer că pentru mine personal a fost un festival reuşit, pentru organizatori NU. Am să fac şi un post separat în care am să îmi exprim concluziile vis a vis de organizare şi ale mici chestii ce le-am observat la faţa locului. Stay tunned pentru concluziile despre Festivalul Peninsula 2013.

Post a Comment