Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-5° C
TOP

Review – La Frog!

Am fost și aici și vă vom spune și arăta, cum este. 🙂

Să începem cu începutul: La Frog este un alt proiect al grupului Shadow Gastro Grup. De ce La Frog? “Dintr-o glumă”, ne spune unul dintre managerii localului.

La Frog, situat lângă căminele studențești, este o cafea nu prea mare, nu prea mică, are un număr de 16 mese, mai mici, mai măricele, cu scaune, banchete sau…canoe (pozele vor vorbi în acest sens). 🙂

Mobilierul și decorațiunile sunt upcycled, lemnul fiind elementul dominant în această cafenea. Pereții sunt îmbrăcați în paleți și găzduiesc cărți, umerașe, valize și alte mici obiecte care se potrivesc numai bine. Hamacul mare, suspendat în mijlocul localului și cele 4 leagăne, aflate în apropierea micilor mese, își așteaptă “vesele”, clienții. Culorile calde ale scaunelor, pernițelor, leagănelor, multa lumină naturală care patrunde prin geamurile mari dar și sistemul de iluminat “bec în borcan”, conferă cafenelei un aer cosy și plăcut. Un minus pe care l-am găsit noi este fumul de țigară care, dacă nu ești fumător, sigur te va deranja sau determina să te îndrepți spre altă locație mai aerisită.

IMG_1862

Meniul este micuț și simplu dar îți găsești băutura sigur. Fiind o cafenea lângă căminele studențești, prețurile sunt și ele pe măsură: cafeaua și produsele cu cafea au prețul cuprins între 3 lei-6,5 lei, ciocolata caldă 4 lei-8 lei,  ceai la 5 lei, limonadă la 5 sau 6 lei, răcoritore 3,5 lei-5 lei, fresh-uri la 7 lei iar berea la un bun preț 3,7 lei până la 11 lei (Corona Extra). Nu lipsesc din meniu cocktail-urile cu alcool sau fără și băuturile alcoolice.

Ce vă recomandă La Frog? Gustați totul!

Să nu uit un detaliu: La Frog și celelalte localuri ale Shadow Gastro Grup v-au pregătit un concurs cu premii mari!! Află aici despre ce este vorba!

Photo credit Dorin Bonta
www.dorinbonta.ro

    La Frog

  • Strada Victor Babeș nr.19, Tîrgu Mureș
  • 0365 430 486 / 0744 379 276
  • Luni-Joi: 08:00–00:00
  • Vineri-Sâmbătă: 08:00–02:00
  • Duminică: 08:00–00:00

Post a Comment