Review Meniul Zilei Cantina La Efendi
Pentru acest meniul zilei am ales un local mai…aparte, să îi spun așa și anume Cantina La Efendi. Recunosc, nu am mai mâncat niciodată acolo și abia știam pe unde se află ;))
Nu ne-a fost greu să ne găsim o masă, în cantină aflându-se câțiva bătrânei care luau masa în liniște. La aprox. două minute o domnișoară ospătar, tare supărată pe viață, a venit să ne aranjeze tacâmurile și să ne ia comanda. Am comandat un meniu cu carne și unul vegetarian, meniuri întregi, precizăm acest lucru pentru că se poate comanda și jumătate de meniu.
Ca meniul zilei am avut:
- supă de tăiței
- cotlet de porc pane și cartofi cu legume
- 2 chifle
- foietaj cu gem
varianta vegetariană:
- supă de tăiței
- cașcaval pane și cartofi cu legume
- 2 chifle
- foietaj cu gem
Supa și cele patru chifle, proaspete, au fost aduse repede, la fel și desertul, venind împreună. Supă am primit cât am vrut noi. Nu destul de caldă dar potrivit de condimentată cu sare și piper, nu grasă și bună la gust, supa am terminat-o repede.
În aproximativ 5-6 minute a venit o altă domnișoară ospătar, ceva mai drăguță, care ne-a debarasat masa și ne-a întrebat cum vrem felul doi: “un meniu și jumătate cu carne, nu?” :)) Nu! am comandat un meniu cu carne și unul fără, întregi!
Repejor felul doi ne-a fost adus. Ei…dacă supa ne-a plăcut și am mâncat-o pe toată din farfurii, nu putem spune la fel și pentru acest fel. Din cotletul de porc pane ieșea ulei de fiecare dată când băgam cuțitul în el, condimentat era bine dar acel ulei… Cașcavalul pane era, fără să exagerez, ca o gumă de mestecat: foarte elastic, gumos și, pe lângă asta, avea un gust acru ascuns de faptul că era făcut pane. Garnitura era foarte fiartă, cartofii, porumbul, mazărea…vorba aceea – praf făcute! Sincer, nu am mâncat nici jumătate din porții.
Și, pentru că aveam de la început desertul pe masă, nu am mai așteptat debarasarea ci am trecut la a-l gusta. Foietajul cu gem, anunțat în meniul zilei, nu a fost defapt un foietaj ci o bucată de prăjitură, lămâiță bănuiesc. Am mâncat o bucată de prăjitură, pe rând însă, ambele bucăți aflându-se pe aceeași farfuriuță. Nu sunt pe placul nostru preparatele cu multă cremă dar…fie, a fost bunicică prăjitura.
Acestea fiind povestite, am ajuns la concluzia: dacă nu ești pretențios deloc la mâncare, dacă ești în grabă, dacă ești în drum și vrei să dai mai puțini bani pe meniul zilei sau dacă vrei să mănânci doar o jumătate de meniu, Cantina La Efendi este potrivită. Și da, cantina este dedicată persoanelor cu buget mai restrâns.
Localul este curățel, miroase a mâncare înăuntru, porțiile sunt mari, nu este muzică, lume multă nu, servirea este rapidă și ospătărițele, în funcție de starea de spirit, drăguțe sau nu cu clienții.
Raportul calitate/preț este unul slab, preț/meniu este de 12 lei. Chiar dacă în meniu este pâine și desert inclus, un felul doi mai bun ar fi mai bine primit și, la banii aceștia, găsim meniul zilei mai bun în alte localuri. (părere proprie!)
Dacă aveți experiențe mai bune sau mai rele de aici, vă așteptăm comentariile! 🙂
Pentru a afla meniu zilei pentru săptămâna viitoare, la Cantina La Efendi, accesați cu încredere, acest link meniuzilei.info
Poftă bună!
Laci
nu ati mers in ziua potrivita, trebuie studiat cu atentie meniul si de mers numai cand si felul 2 e ok
Carmen
Mie imi place cascavalul pane si ideea de cartofi cu legume a fost buna. Un felul doi nu greu, asta daca este bun si bine preparat….In cazul acesta…toate acestea au fost nu!