Review Morpheus Pub
V-am promis că revenim cu un review, subiectiv, despre noul local deschis: Morpheus Pub!
Pub-ul este situat underground și este construit, și gândit, în 4 încăperi a căror amenajare și destinație diferă. Prima încăpere care vă întâmpină este cea pentru nefumători. Are o amenajare simplistă, dar prin intimitatea care o oferă, este chiar plăcută; în cazul în care asta cauți într-una dintre seri. Aici se pot organiza private party-uri independente de ceea ce se petrece în restul localului. În a 2-a încăpere vezi și simți aerul de pub, elementele folosite pentru amenajarea sa, cum ar fi o canapea stil baroc, cărți, telefoane și radio-uri vechi dar, elementul care îți atrage atenția, este sistemul de iluminat cu ale lui țevi și sticle verzi iluminate.
Barul este cel care desparte partea de pub de cea de club, un bar situat pe ambele părți ale localului. Aici vei prinde înghesuială la un eventual party pentru că este spațiu mai îngust și da, multă lume cumpăra de la bar.
Cele 2 încăperi destinate părții de club se deosebesc, clar, de cele de pub prin amenajarea lor, mai minimalistă, mai rece, dar și a luminilor și culorilor. Pupitrul care își așteaptă Dj este situat în centrul ultimei încăperi: there is where all the magic happens! Un spațiu măricel, cu sonorizare bună, mese și scaune suficiente și nu sufocant.
Patronul localului a menționat că oferă
“un loc special în care oamenii se pot simți bine; este pentru cei care găsesc și văd valorile și se pot asocia cu localul”
Trebuie să menționez că, pe parcursul party-ului de deschidere, cu mulți fumători prezenți, fumul de țigară nu s-a simțit aproape deloc, sistemul de ventilație este unul chiar bun.
Meniul pub-club-ului nu este unul stufos, cuprinde atât băuturi calde, reci, cu alcool sau fără cât și cocktail-uri deosebite. Prețurile, personal, sunt cam mari atât pentru partea de pub de zi cât și pentru partea de club. Meniul nu este cel definitiv, modificări urmând să se mai facă (poate se mai “umblă” și la prețuri). Partea de pub va avea și program de Happy Hour pe timpul zilei.
Nu vor lipsi evenimentele tematice din programul Morpheus-ului, joia fiind a studenților, vinerea invitații speciali încing atmosfera iar sâmbătata seara este pub night. Party-urile vor avea intrare iar cele pentru studenți vor avea oferte (la intrare/băuturi).
Capacitatea totală este de maxim 250 persoane, 25 mese și aproximativ 100 locuri.
Da, este un local mai aparte prin amenajare, concept și gândire și care promite multe evenimente reușite, la care sunteți piesa principală!
Mergeți la Morpheus, petreceți, simțiți-vă bine alături de prieteni! 🙂
Photo credit Dorin Bonta
www.dorinbonta.ro
Morpheus | permanently closed
- Strada Revoluției nr.1, Tîrgu Mureș
- 0735 206 182