Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-4° C
TOP
Scoala nevestelor

Școala nevestelor

Dacă în anul 2019 ți-a scăpat din program Școala Nevestelor, ei bine… 2020 îți readuce piesa de teatru pe scenă!

Se spune că dragostea e oarbă, iubirea n-are vârstă şi că atunci când doi oameni se iubesc, nimic altceva nu mai contează. Oare o fi chiar aşa?

Spectacolul Şcoala nevestelor, în regia lui Cristi Juncu, pune în scenă clasica piesă a lui Molière într-o manieră inteligentă şi plină de haz care ne reaminteşte că dragostea puternică şi sinceră are şanse de izbândă într-o lume deseori superficială şi înşelătoare, dar pasiunea egoistă şi lacomă, cu pretenţii de iubire, va fi în cele din urmă învinsă. Să luăm aminte de la ambiţiosul, dar meschinul Arnolphe, care a crescut-o pe tânăra şi idealista Agnes ferită de ochii lumii, pentru a se bucura apoi de farmecele unei frumuseţi cu mult mai tinere decât el, (…).

Școala nevestelor îi are în distribuţie pe actorii: Nicu Mihoc, Ale Țifrea, Cristian Iorga, Dan Rădulescu, Anca Loghin, Csaba Ciugulitu, Ion Vântu şi Luchian Pantea. Scenografia este realizată de Cosmin Ardeleanu, iar coregrafia îi aparţine lui Bordás Attila.

 

Prima reprezentaţie, din anul 2020 a spectacolului, va avea loc marţi, 14 ianuarie 2020, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu Mureş.

Despre „Școala nevestelor“, în presă

 

Şcoala nevestelor, în această versiune, reprezintă nu numai replierea unui text retradus cu o fineţe care îl face să se înverzească de invidie pe orice traducător profesionist pe un spectacol îndrăcit, cu ritm şi rimă, ci şi rezultatul muncii unei echipe de artişti care şi-au activat cu generozitate resursele pentru a construi un spectacol rotund, dinamic şi care face bine şi celor de pe scenă, şi celor din sală.“

Mircea Sorin Rusu, liternet.ro

Şcoala nevestelor făcută de Juncu e comedia perfectă pe textul perfect (aproape că nici Molière n-a scris-o atât de bine pe cât e acum tradusă), care se ține din cuvinte și buna măsură a situațiilor, punând la colț misoginismul funciar prin nimic altceva decât vorbele potrivite spuse de actorii potriviți. E atât de bine să râzi la teatru, mai ales atunci când te-ai hârșit prea mult printre comedii.“

Iulia Popovici – Observator Cultural

Şcoala nevestelor e o demonstraţie de artă comică. Ne arată că sensibilitatea şi umorul sunt complementare şi că o comedie poate triumfa şi fără să fie trasă de păr, împinsă în grotesc şi comercial.“

Andrei Vornicu – liternet.ro

 

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la Casieria din incinta teatrului – de marți până vineri între orele 09:00 și 15:00 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor sau la nr. 0365-806.865 și

la Agenția de Bilete din incinta Palatului Culturii – de marți până vineri între orele 12:00 și 17:30 sau la nr. 0372-951.251.

Bilete și abonamente online: www.biletmaster.ro 

Post a Comment